Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au depistat zece cetăţeni străini din mai multe ţări care au încercat să intre ilegal în România, ascunşi în compartimentul cu marfă al unui camion.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, în parcarea din proximitatea staţiei de taxare Calafat-Vidin, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat, în cooperare cu poliţiştii de frontieră bulgari, au selectat pentru control un autocamion înmatriculat în Turcia. Acesta era condus de un cetăţean turc, în vârstă de 61 de ani, care circula pe ruta Turcia-Germania şi transporta, conform documentelor, profile metalice.
"La controlul amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi zece cetăţeni străini. În urma cercetărilor a rezultat faptul că aceştia provin din Turcia, Maroc, Iran, Irak, Bangladesh, Pakistan şi Siria. La scurt timp, în conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliţia de Frontieră Română şi Poliţia de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia au fost predaţi autorităţilor competente din Bulgaria şoferul turc, grupul de zece persoane şi mijlocul de transport în care aceştia au fost ascunşi, pentru continuarea cercetărilor", informează Poliţia de Frontieră via Agerpres.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituţionali, continuă să desfăşoare acţiuni pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere, în vederea asigurării securităţii graniţelor României şi gestionării eficiente a fluxurilor migratorii.






























Comentează