Washingtonul a denunţat marţi afirmaţiile preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, considerate "antisemite" şi a lansat un apel la evitarea "remarcilor incendiare care ar putea incita la şi mai mult la violenţă" în Orientul Mijlociu, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, notează AFP.
"Statele Unite condamnă ferm recentele afirmaţii antisemite a preşedintelui Ergodan la adresa poporului evreu", a scris Ned Price într-un comunicat, informează Agerpres.
Preşedintele turc, care s-a erijat ca apărător al cauzei palestiniene, a criticat luni Israelul pentru loviturile sale din Fâşia Gaza, denunţând într-o tiradă violentă "criminalii" care "ucid copii în vârstă de cinci sau şase ani".
"Ei sug sânge pentru a-şi potoli setea", a acuzat şeful statului turc.
Ostilităţile din Fâşia Gaza au izbucnit la 10 mai cu un baraj de rachete trase de mişcarea palestiniană Hamas asupra Israelului după ce sute de manifestanţi palestinieni au fost răniţi în ciocniri cu poliţia israeliană în Ierusalimul de Est ocupat. La originea protestelor, ameninţarea cu evacuarea forţată a unor familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni.
De la declanşarea ostilităţilor, 200 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza, dintre care cel puţin 59 de copii, şi peste 1.300 de persoane au fost rănite.
Recep Tayyip Erdogan nu l-a cruţat luni nici pe omologul său american, Joe Biden, pe care l-a acuzat "mâinile pătate cu sânge" din cauza sprijinului acordat Israelului.
În faţa confruntărilor violente dintre Hamas şi Israel, Joe Biden a menţinut susţinerea tradiţională a Statelor Unite pentru dreptul statului evreu de "a se apăra".
Relaţiile dintre noua administraţie americană şi Turcia, tensionate de la început, riscă să primească o nouă lovitură, dar cei doi lideri urmează să se întâlnească cu prilejul unui summit NATO la Bruxelles luna viitoare.
Washingtonul intervine și condamnă declarațiile antisemite ale lui Erdogan: să evităm remarcile incendiare
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
19

499
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
499

458
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
458

1.576
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.576

1.071
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.071

1.642
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.642

2.375
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.375

1.548
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.548

1.585
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.585

57
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
57

2.810
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.810

4.875
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.875

1.752
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.752















Comentează