SUA s-au declarat luni favorabile unei propuneri a Chinei de a găzdui o nouă rundă de discuţii între oficialităţi afgane şi reprezentanţi ai talibanilor, relatează AFP potrivit Agerpres
Emisarul special american pentru pace în Afganistan, Zalmay Khalilzad, a purtat timp de un an negocieri cu talibanii şi era aşteptat un acord în baza căruia SUA urmau să-şi retragă trupele din Afganistan şi să pună capăt celui mai îndelungat conflict militar din istoria lor.
Însă în luna septembrie, preşedintele american Donald Trump a oprit aceste discuţii, după un atentat revendicat de talibani în care a fost ucis un soldat american.
Săptămâna trecută, Khalilzad s-a întâlnit la Moscova cu omologii săi din Rusia, China şi Pakistan, cei patru reiterând sprijinul ţărilor lor pentru ''un acord de pace global şi durabil'' în Afganistan.
Un comunicat comun dat publicităţii luni la Washington arăta că SUA, Rusia, China şi Pakistan ''au primit favorabil propunerea chineză de a găzdui viitoarea întâlnire interafgană la Beijing''.
Aceste discuţii ar urma să implice ''un larg spectru de demnitari politici, printre care reprezentanţi ai guvernului Republicii Islamice Afganistan, ai altor lideri afgani şi ai talibanilor'', arată comunicatul citat.
Talibanii au anunţat săptămâna trecută că partea chineză a invitat deja o delegaţie a lor la Beijing pentru discuţii, o întâlnire care ar fi urmat unei serii de convorbiri co-organizate de Germania în luna iulie, la Doha.
Totuşi, data la care discuţiile de la Beijing ar putea începe nu a fost precizată clar.
Până în prezent talibanii au refuzat să negocieze oficial cu guvernul de la Kabul. Totuşi, discuţiile de la Doha şi preconizata întâlnire de la Beijing sunt menite să întreţină dialogul şi să pregătească o eventuală soluţie negociată a conflictului din Afganistan, adaugă AFP.
Washingtonul este de acord ca Beijingul să gazduiască o rundă de discuţii interafgane
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32
















Comentează