SUA au făcut apel la preşedintele ales al Guatemalei, Alejandro Giammattei, să aplice acordul privind migraţia încheiat la sfârşitul lui iulie între cele două ţări şi faţă de care noul om forte al acestui stat a exprimat rezerve, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Acest acord istoric va fi benefic pentru guatemalezi", dă asigurări într-un clip video difuzat joi de Casa Albă consilierul lui Donald Trump pentru afacerile latinoamericane, Mauricio Claver-Carone.
"Să nu lăsăm să ne scape această oportunitate. Să ne ajutăm reciproc", adaugă el în spaniolă.
Conservatorul Alejandro Giammattei, ales duminică preşedinte al Guatemalei, şi-a exprimat luni, într-un interviu acordat AFP, "preocuparea" faţă de acordul privind migraţia controversat încheiat cu Washingtonul de guvernul preşedintelui la final de mandat Jimmy Morales.
Fără a-l critica direct, Giammattei a anunţat că textul va trebui să fie supus aprobării parlamentarilor guatemalezi.
Acest acord, impus de Donald Trump sub ameninţarea represaliilor economice, cu lipsă de transparenţă şi în termeni vagi, a provocat un val de revoltă în Guatemala.
Potrivit Casei Albe, mica ţară din America centrală va fi considerată de acum înainte o "ţară terţă sigură" în care solicitanţii de azil vor trebuie să efectueze primele lor demersuri.
Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a exprimat încă de luni, a doua zi după alegerea lui Giammattei, voinţa americană de a continua să colaboreze cu Guatemala pe frontul luptei împotriva imigraţiei clandestine.
Preşedintele ales al Guatemalei a afirmat că va fi "respectuos" în relaţiile sale cu Donald Trump, dar a cerut "reciprocitate" din partea omologului său american.
Washingtonul cere președintelui ales al Guatemalei să respecte acordul lor privind migraţia
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

25
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
25

178
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
178

30
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
30

330
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
330

279
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
279

678
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
678

24
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
24

374
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
374

349
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
349

2.420
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.420

1.188
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.188

1.443
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.443

1.565
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.565

















Comentează