Guatemala şi Statele Unite au încheiat vineri un acord privind dreptul de azil care, potrivit Washingtonului, ar trebui să contribuie la soluţionarea crizei migratorii cu care se confruntă la frontiera cu Mexicul, informează AFP potrivit Agerpres.
Guatemala va fi considerată de acum înainte "o ţară terţă sigură", unde solicitanţii de azil vor trebui să facă primele demersuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Stephanie Grisham.
Acest acord va permite "garantarea securităţii solicitanţilor de azi legitimi şi încetarea fraudelor legate de azil şi a abuzurilor sistemului", a afirmat Donald Trump într-un punct de presă spontan în Biroul Oval de la Casa Albă.
La mijlocul lunii iulie, preşedintele guatemalez Jimmy Morales a renunţat să semneze un astfel de acord cu Washingtonul ca urmare a opoziţiei Curţii Constituţionale. Nicio precizare nu a fost făcută vineri privind conformitatea noului acord cu decizia Curţii Constituţionale din Guatemala.
"Acest acord cheie va pune capăt afacerii coioţilor şi traficanţilor", a mai declarat preşedintele american, făcând referire la grupările infracţionale care organizează tranzitul migranţilor.
SUA se confruntă cu o creştere a numărului migranţilor care încearcă să pătrundă pe la frontiera sudică cu Mexicul. În iunie, poliţia de frontieră a arestat 104.000 persoane care urmăreau să pătrundă ilegal pe teritoriului american. În mai, numărul acestora a fost de 144.000.
Migranţii care tranzitează Mexicul provin din trei state situate în regiunea Americii Centrale (Honduras, El Salvador şi Guatemala), pe care aleg să le părăsească din cauza violenţei.
Acordarea statutului de "ţară terţă sigură" Guatemalei, unde migranţii pot introduce o solicitare de azi, a trezit îngrijorare şi critici. ONG-ul Refugees International a calificat acest anunţ ca fiind "foarte alarmant" deoarece consideră că Guatemala nu este "în niciun caz sigură pentru refugiaţii şi solicitanţii de azil".
Guvernul guatemalez a informat, conform Reuters, că acordul a fost încheiat pe o perioadă de doi ani, implementarea sa urmând să fie revizuită la fiecare trei luni.
Guvernul de la Ciudad de Guatemala a publicat un rezumat al prevederilor acordului care, printre altele, menţionează că niciuna din părţi nu este obligată să angajeze fonduri. Documentul nu se aplică cetăţenilor sau resortisanţilor guatemalezi care solicită azil.
Washingtonul a încheiat cu Guatemala un acord privind dreptul de azil
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32
















Comentează