Zeci de gospodării din şase localităţi au fost afectate de inundaţiile de joi seara, un drum judeţean a fost blocat aproximativ o oră, iar un tren interregio a staţionat din acelaşi motiv aproximativ jumătate de oră în gara CFR din Câmpulung Moldovenesc, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, potrivit Agerpres.
Potrivit ISU Suceava, în urma fenomenelor meteo periculoase de joi au fost afectate municipiul Câmpulung Moldovenesc, oraşele Gura Humorului şi Broşteni, precum şi comunele Dorna Arini, Vatra Moldoviţei şi Frumosu, iar pompierii au intervenit la evacuarea apei din gospodării.
Tot în urma ploilor torenţiale, DN 17B, pe raza oraşului Broşteni, a fost blocat aproximativ o oră de aluviuni, iar lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni şi de la Secţia Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc au acţionat pentru deblocarea carosabilului şi reluarea traficului rutier.
De asemenea, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, joi seara, din cauza unui pod colmatat din zona gării, trenul interregio 1765 Iaşi - Timişoara a staţionat aproximativ 30 de minute, timp în care lucrătorii CFR au intervenit şi au remediat problema.
Potrivit ISU Suceava, zonele critice au fost monitorizate pe tot parcursul nopţi, iar în cursul zilei de vineri pompierii militari vor acţiona în continuare pentru evacuarea apei din gospodării şi decolmatarea fântânilor.
Ulterior, comisii mixte se vor deplasa în teren pentru a evalua pagubele produse.
Vremea face din nou RAVAGII: Zeci de gospodării inundate, drum județean și un pod de cale ferată, blocate
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

64
Catedrala Națională nu va fi deschisă în perioada premergătoare sărbătorilor pascale și pe întreaga durată a acestora
64

4.721
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
4.721

64
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
64

39
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
39

87
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
87

2.841
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
2.841

2.647
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
2.647

4.558
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
4.558

58
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
58

1.510
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.510

2.330
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
2.330

1.486
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.486

3.932
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.932

















Comentează