Cu un singur vot împotrivă şi 419 pentru, Camera Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite a aprobat joi noi sancţiuni pentru Coreea de Nord, transmite AFP. Legea respectivă urmează să intre în dezbaterea Senatului, relatează agerpres.
Administraţia de la Washington va avea astfel la dispoziţie "instrumente puternice pentru tăierea finanţării Coreei de Nord", prin abordarea celor care fac afaceri cu regimul de la Phenian, a declarat congresmanul Ed Royce, preşedintele comisiei pentru afaceri externe a Camerei.
Printre prevederile adoptate se numără interdicţia de a opera în apele teritoriale americane sau de a acosta în porturile din SUA pentru navele nord-coreene sau ale ţărilor care nu respectă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, se va interzice intrarea în Statele Unite a produselor pentru realizarea cărora s-a folosit munca silnică, iar Washingtonul va putea sancţiona şi persoanele străine care recurg la lucrători din Coreea de Nord.
Actul normativ cere administraţiei preşedintelui Donald Trump să se pronunţe în termen de 90 de zile asupra reintroducerii Coreei de Nord pe lista statelor care susţin terorismul, document din care fusese eliminată în 2008.
Vot în Congresul SUA în favoarea unor noi sancţiuni pentru Coreea de Nord
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

1
Bulgaria se află printre puţinele ţări din lume care oferă cetăţenilor gratuit un sistem naţional de inteligenţă artificială
1

412
NATO s-a pus pe numărat bani în plin scandal cu Trump care cere ajutor pentru războiul cu Iran: Mark Rutte schimbă foaia
412

10
VIDEO Corul Madrigal, instrument de „soft power” românesc în Asia: Pakistanul vorbește despre România, după lansarea istorică a primei variante corale a imnului de stat / Milioane de vizualizări până acum
10

2.566
Iran face inventarul muniției. Cât armament i-a mai rămas pentru a continua lupta cu SUA și Israel
2.566

29
Forţa Expeditiţionară Comună (JEF) susţine menţinerea presiunii asupra Rusiei şi a sprijinului pentru Ucraina
29

3.019
'SUA nu vor uita niciodată acest moment' - Trump izbucnește: Ţările NATO nu au făcut absolut nimic pentru a ajuta în privinţa Iranului
3.019

7.391
VIDEO 26 martie, ziua în care Noelia a ales să moară: 'Nu mai pot' - drama tinerei care a luptat să fie eutanasiată după un viol în grup
7.391

2.692
Ucraina își schimbă strategia: Zelenski propune o alianță cu țările din Golf pentru a reduce dependența de UE
2.692

2.610
Americanii își schimbă strategia: Cresc vârsta maximă de înrolare în armată și elimină barierele legate de droguri
2.610

3.735
VIDEO Israelul a eliminat un comandant responsabil de blocarea Strâmtorii Ormuz. Atacul este un 'mesaj clar'
3.735

206
SUA îşi condiţionează oferta de garanţii de securitate pentru Ucraina de cedarea regiunii Donbas, spune Zelenski
206

125
Preşedintele finlandez Alexander Stubb: Negocierile de pace privind Ucraina sunt "în impas"
125

5.174
Criza se adâncește și ar putea fi prea târziu pentru Trump să mai vorbească despre încheierea războiului. Iranul nu pare să fie deloc receptiv la „arta negocierii”
5.174
















Comentează