O echipă de cercetători a reușit să transfere cu succes o genă asociată longevității, un experiment care ar putea schimba radical modul în care este privit procesul de îmbătrânire.
Studiul, publicat în revista științifică Nature, sugerează că unele mecanisme biologice responsabile pentru viața lungă ar putea fi, cel puțin teoretic, „transferabile” între specii, ceea ce ar deschide perspective noi pentru medicina viitorului.
Rezultatele testelor pe animale sunt promițătoare. Șoarecii modificați genetic au arătat o rezistență mai mare la cancer și semne vizibile de sănătate mai bună odată cu înaintarea în vârstă.
Șoarecii modificați genetic, mai rezistenți la cancer și inflamații
Experimentele au arătat că animalele care au primit gena asociată longevității au fost mai bine protejate atât împotriva tumorilor spontane, cât și împotriva cancerului de piele indus chimic, notează SciTechDaily.
În același timp, cercetătorii au observat o reducere a inflamației în țesuturi, un aspect esențial în procesul de îmbătrânire. Inflamația cronică de intensitate redusă, cunoscută în literatura de specialitate drept „inflammaging”, este considerată unul dintre principalii factori ai declinului biologic odată cu vârsta.
Un alt rezultat important a vizat sistemul digestiv. Studiul a arătat că șoarecii modificați genetic au avut o barieră intestinală mai stabilă. În mod normal, pe măsură ce organismul îmbătrânește, această barieră devine mai permeabilă, permițând substanțelor inflamatorii să ajungă în circulația sanguină. În cazul acestor animale, mecanismul pare să fi fost protejat.
Un posibil indiciu evolutiv
Descoperirea are rădăcini într-o observație biologică mai veche. Unele mamifere subterane, în special cele adaptate la medii dure, produc cantități mari de hialuronan cu greutate moleculară mare, o formă particulară a acidului hialuronic.
Studii comparative au arătat că această moleculă apare frecvent la mai multe specii subterane, dar lipsește la rudele lor apropiate care trăiesc la suprafață. Acest tipar sugerează că mecanismul ar putea face parte dintr-un set evolutiv de adaptări pentru o viață mai lungă în condiții dificile.
Cercetătorii cred că rolul central îl au gene implicate în producerea acidului hialuronic, precum HAS2, dar și cele responsabile de degradarea acestuia, din familia HYAL.
De la transferul de gene la terapii pentru oameni
Specialiștii spun însă clar că scopul final nu este transferul direct de gene la oameni.
„Ne-au trebuit zece ani de la descoperirea acestei molecule la șobolanul-cârtiță gol până la demonstrarea efectelor ei la șoareci. Următorul obiectiv este să transferăm beneficiul către oameni”, a explicat cercetătoarea Vera Gorbunova.
O direcție mai realistă este dezvoltarea unor tratamente care să stimuleze producția de hialuronan sau să încetinească degradarea lui.
Un pigment din fructe și legume, posibil aliat
În această direcție, un studiu publicat în 2024 în Scientific Reports a identificat un posibil candidat promițător: delfinidina, un pigment natural din familia antocianidinelor, prezent în diverse fructe și legume.
Cercetătorii au descoperit că această substanță poate inhiba enzimele care descompun acidul hialuronic. În experimentele de laborator, nivelul de hialuronan a crescut în celule și țesuturi de șoarece, iar efectele asupra cancerului au fost notabile: migrarea și invazia celulelor tumorale au fost reduse, iar metastazele melanomului au fost suprimate la animale.
Promisiuni mari, dar și limite
Chiar dacă rezultatele sunt încurajatoare, cercetătorii avertizează că mecanismul nu reprezintă o „soluție magică” împotriva îmbătrânirii.
Un studiu preliminar publicat în 2025 pe platforma bioRxiv a arătat că șoarecii modificați genetic au avut o sănătate generală mai bună la vârste înaintate, dar nu au fost protejați împotriva pierderii auzului asociate cu îmbătrânirea.
Acest lucru sugerează că unele organe pot răspunde diferit la acest mecanism biologic.
În final, cercetarea susține o idee care începe să prindă contur în biologia modernă: unele adaptări ale longevității ar putea fi transferabile între specii.
Transformarea lor în tratamente pentru oameni va necesita însă un control foarte precis, de la menținerea structurii corecte a moleculelor de acid hialuronic până la echilibrul fin dintre producerea și degradarea acestora.
Cu alte cuvinte, cheia longevității ar putea exista deja în natură. Provocarea este să învățăm cum să o folosim
Comentează