Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, intră frontal într-unul dintre cele mai sensibile subiecte ale momentului: relația dintre justiție și politic. El afirmă răspicat că, în mandatul său, nu a primit niciun telefon, nicio „rugăminte” și nicio indicație din zona puterii, contrazicând zvonurile despre vechi intervenții la vârful instituției. În același timp, Voineag deschide o altă temă fierbinte – dorința ca DNA să reia competența de investigare a magistraților, susținând că direcția are astăzi resurse și maturitate pentru a gestiona astfel de dosare grele.
„Nu am avut niciodată cereri din partea cuiva”
Invitat în emisiunea „Off The Record” cu Sorina Matei, șeful DNA a fost provocat să comenteze informațiile potrivit cărora fostul președinte Klaus Iohannis ar fi transmis conducerii anterioare a instituției că „politicul are nevoie de liniște”.
Voineag a evitat să intre în speculații despre trecut, dar a vorbit deschis despre propria experiență.
„Cât ocupi funcții publice trebuie să fii foarte responsabil este posibil ca pagubele să le deconteze instituția, este o dovadă de imaturitate (…) Eu vă pot confirma că nu am avut parte de astfel de discuții”, a afirmat Voineag.
Mesajul său a fost reluat și mai apăsat atunci când a fost întrebat direct dacă, de la preluarea mandatului, cineva a încercat să influențeze activitatea procurorilor anticorupție.
„Nu am avut niciodată cereri din parte cuiva (…) Nu au existat ingerințe (…) Poate am fost eu mai norocos și am prins altfel de etapă”, a explicat acesta.
Declarațiile vin pe fondul unor informații neconfirmate oficial potrivit cărora, în trecut, de la Cotroceni ar fi existat semnale către DNA pentru temperarea anumitor anchete.
DNA vrea înapoi dosarele magistraților
În aceeași intervenție, Voineag a lansat o poziție fermă privind reorganizarea competențelor în justiție. El consideră că Direcția Națională Anticorupție este pregătită să preia din nou anchetarea faptelor de corupție comise de judecători și procurori, atribuție pierdută în ultimii ani.
„Eu am spus de la început că în momentul de față, în modul la care arată Direcția Națională Anticorupție, e foarte pregătită să preia astfel de competențe. Chestiunea asta totuși ține de legislativ, nu ține de noi. E foarte bine că apare în spațiu public cu regularitate”, susține Voineag.
Șeful DNA a insistat că instituția pe care o conduce nu mai seamănă cu cea din trecut, iar investițiile în oameni și tehnică au ridicat nivelul profesional la un prag care permite gestionarea unor cauze extrem de sensibile.
„La ce nivel de maturitate avem în momentul de față în Direcția Națională Anticorupție, există o pregătire pe toate planurile ca să poată fi preluată o astfel de competență. Avem cele mai bune resurse, avem un serviciu tehnic care este la un alt nivel față de ce am găsit”, susține el.
Mesaj de continuitate, indiferent de conducere
Voineag a ținut să sublinieze că această capacitate nu depinde de numele celui aflat la vârful instituției, ci de mecanismele interne construite în timp.
Întrebat dacă dosarele care îi vizează pe magistrați sunt cele mai dificile, procurorul-șef a nuanțat, arătând că nivelul de complexitate este ridicat, dar nu imposibil de gestionat pentru o structură consolidată.






























Comentează