Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că a subminat economia mondială, cu ceea ce el a prezentat drept o tentativă zadarnică şi agresivă a Vestului de a-şi impune hegemonia, şi a susţinut că puterile în ascensiune din Asia reprezintă viitorul, potrivit Reuters.
SUA şi aliaţii lor au impus Rusiei cele mai severe sancţiuni din istoria modernă pentru ceea ce Putin prezintă drept o 'operaţiune militară specială' în Ucraina, răspuns care - potrivit Kremlinului - echivalează cu o declaraţie de război.
Adresându-se Forumului Economic Estic de la Vladivostok, în Extremul Orient, Putin a declarat că sancţiunile împotriva Rusiei au înlocuit pandemia de COVID-19 ca principală ameninţare pentru economia mondială.
"Vorbesc despre febra sancţiunilor occidentale, cu tentativa sa impertinentă şi agresivă de a impune modele de comportament altor ţări, de a le priva de suveranitatea lor şi de a le subordona voinţei lor", a declarat Putin.
Potrivit preşedintelui rus, Occidentul încearcă să-şi impună lumii voinţa, dar că puterea sa este în declin, fiindcă originea creşterii mondiale se află acum în Asia.
"Schimbări ireversibile şi chiar tectonice au avut loc în relaţiile internaţionale", a declarat Putin. "Rolul ţărilor şi regiunilor dinamice şi promiţătoare, în principal regiunea Asia-Pacific, a crescut considerabil", a adăugat el.
Rusia nu poate fi izolată, a susţinut totodată preşedintele rus, subliniind că Moscova va sfida încercările Occidentului de a scoate ţara de pe scena globală.
Putin a declarat că Rusia vede mai multe oportunităţi de intrare pe pieţele din Orientul Mijlociu şi Iran, în urma impunerii de către Occident a unor sancţiuni severe ca răspuns la campania militară a Rusiei în Ucraina.
Referitor la impactul acestor sancţiuni asupra ţării sale, Vladimir Putin a spus că economia rusă se confruntă cu ceea ce el a numit drept agresiune financiară şi tehnologică din partea Occidentului, deşi a recunoscut că unele sectoare industriale şi regiuni întâmpină dificultăţi.
Putin a insistat că sancţiunile occidentale care îi vizează ţara reprezintă un pericol pentru întreaga lume şi şi-au demonstrat lipsa de viziune, în timp ce lume se îndreaptă spre Asia.
Occidentul a subminat economia mondială prin încercările sale 'agresive' de a-şi impune dominaţia asupra lumii, fără a reuşi să oprească ascensiunea regiunii Asia-Pacific, consideră preşedintele rus.
Pe tema crizei alimentelor, Putin a spus că Moscova a făcut tot posibilul ca Ucraina să poată să-şi exporte cerealele, însă aceasta nu a rezolvat problema alimentară. El a spus că problemele de pe piaţa mondială a alimentelor ar putea să se intensifice şi că o catastrofă umanitară se profilează.
Putin a spus că va discuta cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, despre limitarea destinaţiilor navelor care exportă cereale ucrainene, întrucât 'cele mai sărace ţări' nu au acces la ele.
'Excluzând Turcia ca mediator, practic toate cerealele care pleacă din Ucraina nu merg în cele mai sărace ţări, ci în Europa. Doar două din 87 de nave merg în ţările în curs de dezvoltare. 60.000 de tone din 2 milioane" de tone, a declarat Putin în cadrul sesiunii Forumului Economic Estic de la Vladivostok, oraş-port pe coasta rusă a Pacificului, potrivit EFE.
"Merită să ne gândim cum să limităm destinaţiile exporturilor de cereale şi altor produse alimentare de-a lungul acestui traseu. Negreşit, voi vorbi despre asta cu preşedintele Turciei, Erdogan", a spus el.
Printre invitaţii la forum se află cel mai înalt legislator chinez Li Zhanshu, actualmente nr.3 în Partidul Comunist chinez.
Putin a declarat că China va plăti Gazprom pentru gazele sale în devize naţionale, pe baza unei parităţi de 50+50 între rubla rusă şi yuanul chinezesc.
Vladimir Putin spune că Occidentul este pe cale de a eşua, iar viitorul este în Asia: 'Schimbări ireversibile şi chiar tectonice au avut loc'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

113
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
113

454
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
454

956
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
956

1.023
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.023

1.228
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.228

42
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
42

2.296
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.296

4.013
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.013

1.467
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.467

3.152
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.152

2.568
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.568

1.460
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.460

71
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
71
















Comentează