Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat vineri la cosmodromul de la Vostocini, în Extremul Orient, cerând accelerarea lucrărilor pentru terminarea acestui şantier afectat de mari scandaluri de corupţie, informează AFP potrivit Agerpres
Liderul rus a vizitat cosmodromul, de unde prima rachetă a fost lansată în aprilie 2016, în compania şefului agenţiei spaţiale Roskosmos, Dmitri Rogozin, şi a altor oficiali.
"Aştept o atitudine mai responsabilă din partea dumneavoastră şi un ritm dinamic în organizarea muncii", i-a spus el lui Rogozin, conform declaraţiilor transmise la televiziune.
"Cinci lansări au avut deja loc aici. Acum, capacităţile (cosmodromului) Vostocini pot şi trebuie sporite serios", a mai afirmat el în timpul vizitei, citat de agenţia de presă publică RIA Novosti.
Încurajând "o scădere a costurilor", Putin a mai spus că îşi doreşte "un avans" pentru ca Rusia să îşi păstreze "poziţia de lider solid" în domeniul spaţial.
Situat în regiunea Amur din Extremul Orient rus, cosmodromul Vostocini ar urma ca pe termen lung să îl înlocuiască pe cel de la Baikonur, care datează din epoca sovietică şi pe care Moscova îl închiriază de la Kazahstan de la prăbuşirea URSS în 1991.
Însă de la lansarea sa, şantierul a fost încetinit de numeroase întârzieri şi scandaluri de corupţie. Patru responsabili ai unei companii implicate în proiect au fost condamnaţi în 2018 la pedepse grele cu închisoarea pentru deturnări de fonduri.
Pe teren, două şantiere sunt deschise: construcţia unei a doua platforme de lansare pentru lansatoarele 'grele' Angara şi finalizarea primei rampe de lansare, inaugurată în 2016, pentru rachetele de nouă generaţie 'Soyuz 2'.
Redresarea sectorului spaţial constituie o chestiune de prestigiu pentru Kremlin, simbolizând mândria sa regăsită, însă Rusia s-a confruntat cu numeroase eşecuri în ultimii ani, printre care şi cel al unei lansări eşuate la sfârşitul lui 2018 care din fericire nu a făcut victime.
În ciuda concurenţei din partea unor noi companii private, Rusia rămâne singura ţară în măsură să transporte oameni spre Staţia Spaţială Internaţională
Vladimir Putin s-a deplasat vineri la noul cosmodrom de la Vostocini, în Extremul Orient
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

159
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
159

318
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
318

962
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
962

1.192
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.192

2.949
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.949

63
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
63

1.462
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.462

1.927
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.927

89
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
89

57
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
57

2.055
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
2.055

292
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
292

3.146
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
3.146















Comentează