Circa 30 de şefi de stat şi de guvern, între care şi preşedintele Vladimir Putin, şi-au anunţat deja venirea la Paris, luni, pentru ultimul omagiu adus fostului preşedinte francez Jacques Chirac, decedat joi la vârsta de 86 de ani, a indicat sâmbătă palatul Elysee, transmite AFP potrivit Agerpres.
Pe lângă liderul rus, la slujba solemnă care va avea loc luni la ora 12.00 (10.00 GMT) la biserica Saint Sulpice urmează să mai asiste preşedintele italian Sergio Mattarella, premierul ungar Viktor Orban, cel libanez Saad Hariri şi preşedintele congolez Denis Sassou Nguesso.
La rândul lor, preşedintele german Frank Walter Steinmeier, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi premierul belgian Charles Michel şi-au anunţat participarea încă de vineri.
O parte dintre liderii prezenţi vor rămâne şi la dejunul prevăzut ulterior la Elysee, precizează AFP.
Vladimir Putin, între cei 30 delideri care aprticipă la funereriile lui Jacques Chirac
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
6

489
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
489

718
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
718

1.184
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.184

61
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
61

2.178
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.178

185
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
185

26
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
26

2.340
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.340

1.270
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
1.270

1.698
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.698

2.331
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
2.331

4.462
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
4.462
















Comentează