Fostul lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi într-un mesaj pe Facebook că şi-a depus mandatul de deputat, informează agenţia de presă Moldpres şi Radio Chişinău, potrivit Agerpres.
'În actuala situaţie, în care (...) nu-mi pot îndeplini obligaţiile faţă de electoratul din Nisporeni - cel care a făcut mandatul meu cel mai reprezentativ în actualul parlament, după numărul de voturi - nu ar fi corect să ţin ocupat acest loc din moment ce nu pot să-mi îndeplinesc mandatul primit, din motive ce nu depind de mine', a explicat Vlad Plahotniuc pe pagina sa oficială de Facebook.
În mesajul său, controversatul oligarh - despre care s-a spus că a controlat până recent principalele instituţii publice din Republica Moldova - a subliniat că Moscova a preluat sub controlul său instituţiile strategice ale statului moldovean: SIS (Serviciul de Informaţii şi Securitate), Ministerul Apărării, parlamentul (conducerea şi cele mai importante comisii), iar foarte curând şi Procuratura Generală, CNA, poate şi alte instituţii, conform Radio Chişinău.
'În condiţiile preluării totale în captivitate a Republicii Moldova de către Federaţia Rusă (...) eu nu doresc să mai activez, în nici un fel, în vreo instituţie a statului şi astăzi am depus mandatul de deputat', a declarat Vlad Plahotniuc, citat de postul de radio menţionat.
Plahotniuc a adăugat că nu are nevoie de imunitate parlamentară. 'Ştiu că instituţiile de drept sunt presate politic să mă lipsească de imunitate, nu au motiv legal pentru un astfel de demers, dar vor fi obligate prin abuzuri să o facă. Prin renunţarea la imunitate, odată cu demisia din funcţia de deputat, doresc să opresc şi aceste abuzuri şi presiuni politice asupra instituţiilor de drept', susţine el.
Vlad Plahotniuc a devenit deputat în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, în circumscripţia uninominală Nisporeni.
Cu o zi în urmă, Ministerul de Interne din Rusia a cerut unui tribunal rus să emită mandat de arestare pe numele fostului lider PD, Vlad Plahotniuc, bănuit de participare la o amplă schemă de spălare de bani numită în presă 'laundromatul rusesc'.
Controversatul oligarh a dispărut din viaţa publică după ce a cedat în cele din urmă puterea noii guvernări, formată din Blocul ACUM (declarat proeuropean) şi socialiştii proruşi. Presa de peste Prut a scris că ar fi plecat în Anglia, Elveţia sau SUA, în Florida, indică postul de radio Europa Liberă.
Recent, şefa guvernului de la Chişinău, Maia Sandu, declarase că următorul procuror general va trebui să facă interpelări către mai multe state în care s-ar putea afla Vlad Plahotniuc, pentru aducerea acestuia în faţa justiţiei din Republica Moldova, conform Unimedia.
Demisie pe Facebook - Vlad Plahotniuc şi-a depus mandatul de deputat
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

27
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
27

32
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
32

1.677
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
1.677

73
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
73

4.937
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
4.937

7.140
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
7.140

91
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
91

8.013
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.013

4.406
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.406

36
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
36

3.225
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.225

11.035
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.035

2.211
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.211

















Comentează