Româno-americanul Vlad Marinescu a fost ales reales, marţi, în funcţia de preşedinte ale Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic (IESF), după ce contracandidatul său, şeicul Sultan bin Khalifah Al-Nahyan, din Emiratele Arabe Unite, s-a retras din cursă la alegerile desfăşurate în Bali (Indonezia), potrivit portalului Inside the Games, potrivit Agerpres.
Şeicul Sultan fusese anunţat contracandidatul lui Marinescu şi la alegerile din 2020, dar şi atunci s-a retras înaintea votului. La fel a procedat şi acum, contactând organizaţia şi anunţând retragerea candidaturii sale.
Vlad Marinescu a fost ales cu 65 de voturi pentru şi trei abţineri.
Marinescu (37 ani), care este şi director general al Federaţiei Internaţionale de Judo, a preluat conducerea IESF în 2019, după demisia preşedintelui Colin Webster, fiind reales în decembrie 2020 cu 91% din sufragii, doar patru membri ai Adunării Generale votând împotriva sa.
''Vă mulţumesc pentru încredere. Vă promit că vom fi uniţi şi că împreună putem schimba lumea'', a declarat Vlad Marinescu, fiul preşedintelui Federaţiei Române de Arte Marţiale, sensei Florentin Marinescu.
Vlad Marinescu a fost reales preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

9
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
9

19
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
19

55
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
55

64
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
64

65
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
65

30
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
30

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

84
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
84

125
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
125

40
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
40

65
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
65

93
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
93

287
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
287















Comentează