Autorităţile New York-ului au declarat luni că oraşul se pregăteşte pentru "cea mai mare provocare" în materie de securitate, odată cu sosirea, la sfârşitul lui septembrie, a Suveranului Pontif şi a 170 de lideri mondiali pentru Adunarea Generală a ONU, informează AFP.
Credem că aceasta va fi "cea mai mare provocare" cu care poliţia acestui oraş s-a confruntat vreodată, a declarat, în timpul unei conferinţe de presă, şeful poliţiei locale Bill Bratton, subliniind că cei 170 de lideri aşteptaţi reprezintă "90% dintre liderii mondiali".
"Nu am văzut niciodată ceva asemănător", a confirmat primarul oraşului, Bill de Blasio. Acesta a precizat că mii de poliţişti vor fi mobilizaţi pentru a asigura securitatea: pe pământ, pe mare şi în aer.
Această mobilizare va implica circa 50 de agenţii locale sau naţionale, printre care serviciile secrete, FBI, poliţia şi pompierii din New York, serviciile municipale de urgenţă. serviciul de transporturi, paza de coastă şi serviciile vamale.
Papa Francisc va sosi în seara zilei de 24 septembrie la New York, de la Washington, şi va pleca în dimineaţa zilei de 26 septembrie spre Philadelphia, în timp ce 170 de lideri mondiali se vor reuni la New York pentru Adunarea Generală a ONU, ce va fi precedată de un summit al dezvoltării durabile, în perioada 25-27 septembrie.AGERPRES
Vizita Papei şi ONU: New York-ul în pregătiri pentru "cea mai mare provocare" în materie de securite
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

18
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
18

697
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
697

2.612
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
2.612

1.573
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.573

56
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
56

42
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
42

1.132
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.132

53
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
53

2.928
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.928

59
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
59

2.469
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.469

43
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
43

99
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
99

















Comentează