China şi Japonia s-au angajat vineri să construiască relaţii mai apropiate şi să intensifice cooperarea economică, într-un 'punct de cotitură istoric' al relaţiilor lor şi pe fondul fricţiunilor comerciale cu Washingtonul, transmit Reuters şi dpa preluate de Agerpres
Premierul japonez Shinzo Abe, aflat într-o vizită oficială la Beijing, şi omologul său chinez Li Keqiang au semnat o serie largă de acorduri şi au convenit ca ţările lor să coopereze pentru a se ajunge la denuclearizarea Peninsulei Coreea.
'Trecând de la competiţie la colaborare, relaţiile dintre Japonia şi China au intrat într-o nouă fază. Împreună cu premierul Li, aş dori să facem să avanseze aceste relaţii', a subliniat Abe în faţa presei. 'Japonia şi China sunt vecini şi parteneri. Nu vom deveni o ameninţare una pentru cealaltă', a subliniat el.
Abe a mai spus că Tokyo este 'decis' să normalizeze relaţiile diplomatice cu Phenianul, însă numai după îndeplinirea unor precondiţii, printre care denuclearizarea Coreei de Nord şi eliberarea cetăţenilor japonezi răpiţi.
'Ţările noastre poartă o mare responsabilitate în realizarea păcii şi stabilităţii în această regiune', a subliniat Abe.
'Partea chineză este dornică să lucreze cu partea japoneză pentru revenirea pe un făgaş normal şi să menţină dezvoltarea stabilă, susţinută şi sănătoasă a relaţiilor bilaterale', a declarat premierul Li, la rândul său.
Prim-ministrul japonez urmează să aibă vineri o întrevedere cu preşedintele chinez Xi Jinping, care va găzdui un dejun de bun-venit şi un dineu de stat în onoarea lui Abe. Aceasta este prima vizită a unui premier japonez în China în ultimii şapte ani.
Abe şi Xi urmează să abordeze o serie de subiecte regionale şi globale, printre care denuclearizarea Coreei de Nord. Abe l-a invitat pe preşedintele chinez să întreprindă o vizită în Japonia anul viitor.
Cele două state au fost implicate într-o dispută teritorială privitoare la un arhipelag din Marea Chinei de Est, denumit Senkaku de către Japonia şi Diaoyu de către China, dispută ţinută însă acum sub control de cele două părţi.
China este principalul partener comercial al Japoniei, valoarea schimburilor comerciale ajungând la 300 miliarde de dolari anul trecut.
Vizita lui Shinzo Abe la Beijing - China şi Japonia s-au angajat vineri să construiască relaţii mai apropiate
București
3°C
Articole Similare

13
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
13

242
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
242

17
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
17

529
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
529

32
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
32

1.306
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
1.306

83
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
83

538
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
538

723
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
723

1.191
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.191

1.711
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.711

741
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
741

1.086
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.086















Comentează