În contextul vizitei oficiale efectuate în Kuweit, în perioada 19-21 octombrie 2018, premierul Viorica Dăncilă, a vizitat Centrul Cultural Abdullah Al Salem, unul dintre cele mai mari complexuri culturale din lume, care găzduieşte 22 de galerii cu peste 1.100 de exponate, precizează un comunicat al Guvernului, transmis, sâmbătă, AGERPRES.
Complexul este format din Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Ştiinţă, Muzeul de Istorie Islamică, Muzeul Spaţiului, precum şi Centrul pentru Arte Frumoase şi Teatru.
Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei, prim-ministrul român a subliniat necesitatea promovării istoriei, culturii şi ştiinţei, exprimând în acest sens apreciere faţă de eforturile kuweitiene de impulsionare a activităţilor din domeniul cultural şi ştiinţific, în vederea dezvoltării durabile şi eficiente a societăţii. De asemenea, şeful Executivului de la Bucureşti a salutat modul în care Centrul Cultural Abdullah Al Salem, prin activitatea desfăşurată, prezintă cultura kuweitiană, islamică şi arabă, precum şi bogăţia şi diversitatea culturală a Statului Kuweit, a regiunii Golfului şi a lumii arabe.
Delegaţia României prezentă în Kuweit City a vizitat Centrul Ştiinţific din Kuweit, un renumit complex educaţional de promovare a ştiinţei şi tehnicii şi de conştientizare a importanţei mediului înconjurător, îndeosebi în rândul tinerei generaţii. Centrul este găzduit într-un spaţiu arhitectural vast, care reflectă arta şi cultura islamică, precizează comunicatul Executivului.
"În dialogul cu interlocutorii kuweitieni, şeful Executivului român a apreciat eforturile deosebite ale autorităţilor locale pentru deschiderea spaţiului educaţional, dincolo de instituţiile de învăţământ consacrate şi pentru stimularea curiozităţii şi interesului ştiinţific în rândul elevilor, studenţilor şi a publicului larg. Totodată, premierul Viorica Dăncilă a evocat posibilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale în domeniile cercetării şi inovării, menţionând în mod special expertiza recunoscută pe plan internaţional a specialiştilor români în domenii precum inginerie, comunicaţii şi tehnologia informaţiilor", adaugă sursa amintită.
De asemenea, premierul a vizitat şi Marea Moschee din Kuwait City, cel mai mare lăcaş de cult din Kuweit.
"În discuţiile cu oficialii kuweitieni, prim-ministrul român a apreciat deschiderea autorităţilor de la Kuweit City faţă de minorităţile religioase, precum şi eforturile făcute pentru integrarea acestora. Totodată, a subliniat că, de-a lungul timpului, întreaga comunitate musulmană din România a convieţuit în pace cu majoritatea creştină şi cu celelalte minorităţi", conchide comunicatul Guvernului.
Viorica Dăncilă a evocat în Kuweit posibilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale în domeniile cercetării şi inovării
Premierul Viorica Dăncilă a vizitat, în Kuweit, Centrul Cultural Abdullah Al Salem, Centrul Ştiinţific, precum şi Marea Moschee din Kuwait City, prilej cu care a evocat posibilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale în domeniile cercetării-inovării şi subliniat că întreaga comunitate musulmană din România a convieţuit în pace cu majoritatea creştină, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.804
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
3.804

2.068
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.068

1.913
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.913

3.168
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.168

3.371
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.371

1.063
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.063

1.453
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.453

107
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
107

704
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
704

2.440
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.440

1.117
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.117

1.603
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.603

2.109
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.109
















Comentează