Uniunea Europeană 's-a împuşcat în plămâni' prin sancţiunile greşit concepute împotriva Rusiei şi care, dacă vor fi continuate, riscă să distrugă economia europeană, a afirmat vineri prim-ministrul ungar Viktor Orban, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
'La început, am crezut că ne-am împuşcat doar în picior, dar acum este clar că economia europeană s-a împuşcat în plămâni şi că se zbate pentru aer', a spus Orban într-un interviu la postul public de radio Kossuth.
El a adăugat că Ucraina are nevoie de ajutor, însă liderii europeni ar trebui să-şi reconsidere strategia, pentru că sancţiunile au cauzat daune ample economiei europene fără a slăbi Rusia sau a aduce războiul mai aproape de final.
'Sancţiunile nu ajută Ucraina, în schimb sunt rele pentru economia europeană şi, dacă se va continua în acest fel, vor omorî economia europeană. Ceea ce vedem acum este de nesuportat', a afirmat Orban.
'Momentul adevărului trebuie să vină la Bruxelles, când liderii vor admite că au făcut un calcul greşit, că politica de sancţiuni s-a bazat pe presupuneri eronate şi trebuie schimbată', a adăugat el.
'Nimeni nu a crezut la 24 februarie că războiul dintre Ucraina şi Rusia nu va fi doar un conflict, ci va marca sfârşitul unei ere şi intrarea în noua eră de război în istoria europeană, în care va trebui să luptăm pentru lucruri pe care până acum le consideram de la sine înţelese', a mai spus premierul ungar, citat de MTI.
Războiul se poartă în economia mondială şi în special în cea europeană, pe toate fronturile, după cum o arată preţurile în creştere la energie, a arătat el.
Una din 'marile bătălii' va fi lupta pentru resurse energetice, costul vieţii şi costuri accesibile ale utilităţilor. O alta este probabil să fie o 'luptă pentru locuri de muncă', dat fiind că politica de sancţiuni şi războiul împing economia europeană spre recesiune, a avertizat el.
Deşi Ungaria se confruntă în continuare cu un deficit de forţă de muncă, Orban a sfătuit 'pe oricine are o slujbă să o preţuiască şi să facă tot ce poate ca să o păstreze, pentru că se aşteaptă ca lunile următoare să aducă recesiune economică în Europa'.
Creşterea preţurilor la gaz şi electricitate a obligat guvernul ungar să anunţe miercuri eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie (renunţând astfel la una din politicile emblematice ale lui Orban), interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi.
Potrivit economiştilor de la Morgan Stanley, eliminarea plafonului la preţurile utilităţilor ar putea majora cu 1,5 puncte procentuale inflaţia, ajunsă deja la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, exacerbată şi de un forint slab, notează Reuters.
Decizia lui Orban de a accelera adoptarea legii privind majorarea impozitelor pentru sute de mii de firme mici în această săptămână, ca parte a eforturilor de a aduce sub control deficitul bugetar, a provocat o serie de proteste la Budapesta.
Viktor Orban critică din nou sancțiunile la adresa Rusiei: Uniunea Europeană 's-a împuşcat în plămâni'
Explorează subiectul
Articole Similare

6.549
DOSAR Traficanții de influență o spun fără perdea: „Eu pot să-ți confirm, ADA a fost la NICUȘOR/ NICUȘOR nu mai este în capacitate să facă asta/ Nu mai este în tabăra care trebuia”
6.549

4.615
INEDIT Denunțător sunat de avocata PNL chiar sub ochii procurorului - Întreaga discuție derulată sub ochii magistratului DNA - Dedesubturile dosarului de trafic de influență în care s-au folosit nume din Guvern, Justiție și Administrație
4.615

2.992
Lovitură pentru România: Comisia Europeană ne dă în judecată pentru gropile de gunoi ilegale. Derogarea a expirat în 2017
2.992

97
Vicepreședintele Parlamentului European propune o taxă europeană pe jocurile de noroc pentru finanțarea educației
97

2.511
România, pe banda lentă a Europei. Cum am ratat intrarea în nucleul dur al UE: Costul tăcerii de la Bruxelles (Analiză DW)
2.511

3.589
Bătălia pentru imaginea Justiției României s-a mutat la Bruxelles: Cine a controlat 'narativul' în Parlamentul European
3.589

1.522
Comisia Europeană face curățenie: un funcționar-cheie al UE, înlăturat după ce a fost suspectat de faptul că a primit cadouri de la Qatar
1.522

1.981
Europa vrea să interzică practicile de „conversie” a sexului: „progresiștii” se revoltă
1.981

1.594
„Scut nuclear” comun - Germania propune cel mai ambițios program european de apărarea, după cel de-Al Doilea Război Mondial
1.594

6.049
Băsescu l-a luat la "țintă" pe Zelenski: "A intrat în politică ca actor de comedie și va ieși ca actor de tragedie" / Analiză despre relația Europei cu SUA și a lui Trump cu Putin
6.049

2.484
Decizie fără precedent în UE: structura-cheie a puterii iraniene, etichetată drept organizație teroristă
2.484

40
Poluanții eterni ar putea costa UE până la 1.700 de miliarde de euro până în 2050
40

2.830
UE intervine de urgență: Milioane de euro pentru Ucraina și Moldova, în plin asalt rusesc asupra infrastructurii energetice
2.830

















Comentează