Vânătorii din țara vecină României, Ungaria, au împușcat un prădător despre care au crezut inițial că ar fi o vulpe. Pentru că a fost o partidă de vânătoare desfășurată noaptea, vânătorii s-au uitat mai atent la animal când au ajuns la cabană. La o privire mai atentă au constatat că prădătorul împușcat era un hibrid între o vulpe și un șacal, un animal care nu a mai fost întâlnit până acum, informează Hirado.hu.
Vânătorii profesioniști au prelevat probe și vor analiza animalul pentru a vedea cum s-a ajuns la un hibrid între o vulpe și un șacal auriu.
"Prădătorul a fost adus de un membru în timpul unei vânători de noapte. La intrarea pe proprietate, acesta a observat că spatele și coada subțire a animalului, pe care îl credea o vulpe, prezentau toate caracteristicile unui șacal auriu. Sunt necesare teste biologice suplimentare pentru a confirma presupusa hibridizare, iar vânătorul profesionist al societății a prelevat probe", a informat Nimrod Hunting News pe pagina sa de socializare.
Vânătorii au adăugat că doi șefi regionali ai asociației au fost, de asemenea, implicați în investigarea cazului ciudat: János András Papp și János Fodor, care au trimis probele pentru teste genetice suplimentare la Campusul Szent István al Universității Maghiare de Agricultură și Științe ale Vieții din Gödöllő.

































Comentează