Un polițist maghiar aflat în timpul liber și un pompier român, de asemenea în afara serviciului, au murit luni dimineață într-un accident cumplit produs pe autostrada M1 din Ungaria, în apropiere de localitatea Bőny. Cei doi au fost loviți mortal de un autovehicul în timp ce se aflau pe banda de urgență, unde opriseră după o coliziune minoră.
Tragedia s-a petrecut pe sensul de mers spre Budapesta. Potrivit presei maghiare, un autoturism Opel, condus de un bărbat de vârstă mijlocie, tată a trei copii, circula pe banda a doua, când a fost lovit de un alt autoturism condus de un șofer român. În urma impactului, ambele mașini au fost proiectate în parapetul de protecție.
După accident, șoferii au tras pe banda de urgență pentru a-și pune vestele reflectorizante și pentru a întocmi documentele necesare. În acel moment, un microbuz cu numere de România, care circula cu viteză mare, a intrat pe banda de urgență.
Autovehiculul a lovit mai întâi o remorcă, apoi i-a izbit în plin pe cei doi bărbați, oprindu-se abia la aproximativ 30 de metri distanță. Șoferul Opelului a fost aruncat pe capotă și apoi într-un șanț.
Scene dramatice, sub privirile familiei
În autoturismul Opel se aflau și soția șoferului, una dintre fiicele sale și prietenul acesteia, care au asistat neputincioși la întreaga tragedie. Mașina a fost grav avariată, partea stângă fiind aproape complet distrusă, iar ușile față și spate smulse în urma impactului.
Echipajele de urgență au intervenit rapid la fața locului, fiind solicitat inclusiv un elicopter medical. Medicii au încercat timp îndelungat să-i resusciteze pe cei doi bărbați, însă rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar ambii au decedat la locul accidentului, potrivit tenyek.hu.
Rudele șoferului Opel, precum și conducătorul furgonului, au fost transportați la spital cu leziuni ușoare.
Autoritățile maghiare au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.





























Comentează