Trump nu slăbește Venezuela lui Maduro. De la lansarea operațiunii „Pacific Viper” în luna august, Garda de Coastă a Statelor Unite, în colaborare cu Marina americană, a confiscat peste 31.000 de kilograme de cocaină și a arestat aproape 60 de suspecți acuzați de trafic de droguri și terorism narco, conform foxnews.com.
Operațiunea, desfășurată în largul coastelor Americii de Sud și în apropierea Insulelor Galápagos, face parte dintr-un efort mai amplu al administrației Trump de a combate cartelurile de droguri. Într-un incident recent, nava Seneca a interceptat un vas cu profil redus, de la care au fost confiscate aproximativ 2500 de kilograme de cocaină.
Pe lângă aceste acțiuni, armata americană a efectuat două lovituri militare asupra unor vase suspectate că transportau membri ai cartelului venezuelean Tren de Aragua. Prima lovitură a eliminat 11 suspecți, iar a doua – alți 3.
Trump: Cantități masive de droguri ajungeau în țară pentru a ucide oameni
Președintele Trump a declarat că aceste intervenții sunt esențiale pentru protejarea cetățenilor americani: „Cantități masive de droguri ajungeau în țară pentru a ucide oameni. Acum, cei care văd aceste imagini vor înțelege că nu mai pot continua”.
În replică, președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a calificat acțiunile SUA drept „amenințări criminale” și a acuzat Washingtonul că încearcă să provoace un incident militar în regiune.


































Comentează