VIDEO - Tragedie pe terenul de fotbal în Europa! Un atacant în vârstă de 28 de ani moare după un infarct în timpul meciului

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 11-11-2023

Actualizat: 11-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: s5.tvp.pl

Atacantul ghanez Raphael Dwamena, fostul jucător al echipelor spaniole Levante şi Zaragoza, a încetat din viaţă sâmbătă, în timpul unui meci din prima ligă a campionatului de fotbal al Albaniei, informează agenţia EFE, conform Agerpres.

Dwamena (28 ani), care evolua în acest sezon pentru formaţia KF Egnatia, s-a prăbuşit pe teren în minutul 24 al partidei cu Partizani Tirana.

Fotbalistul african, cu nouă selecţii în naţionala ţării sale, a fost transportat la spital, după ce s-a încercat resuscitarea sa pe teren, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Raphael Dwamena s-a mai confruntat cu o astfel de problemă pe terenul de joc, în cursul carierei sale. În ianuarie 2020, el a fost operat la Zaragoza şi i-a fost montat un dispozitiv la inimă. Ghanezul nu a mai jucat apoi timp de aproape trei ani, iar medicii i-au recomandat să renunţe definitiv la fotbal, însă Dwamena a insistat să joace din nou.

content-image

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri