Armata americană a anunțat că a distrus cartierul general al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare denumite Operațiunea „Epic Fury”.
Potrivit United States Central Command (CENTCOM), atacul a vizat infrastructura de comandă și control a regimului iranian, precum și obiective considerate amenințări imediate.
„America are cea mai puternică armată din lume, iar IRGC nu mai are un cartier general”, a transmis CENTCOM într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
„Am tăiat capul șarpelui”
În comunicatul oficial, armata SUA a afirmat că IRGC ar fi fost responsabil pentru moartea a peste 1.000 de americani în ultimii 47 de ani.
„Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a ucis peste 1.000 de americani în ultimii 47 de ani. Ieri, un atac american de amploare a tăiat capul șarpelui”, se arată în mesaj.
Operațiunea a fost lansată pe 28 februarie 2026, la ora 01:15, în zona de responsabilitate a CENTCOM, având ca țintă directă Iranul.
Ce a însemnat Operațiunea „Epic Fury”
Potrivit prezentării oficiale, în primele 24 de ore ale operațiunii au fost vizate:
– centre de comandă și control
– cartierul general comun al IRGC
– forțele aerospațiale ale IRGC
– sisteme integrate de apărare antiaeriană
– situri de rachete balistice
– nave și submarine iraniene
– capacități militare de comunicații
Forțele americane au utilizat bombardiere stealth B-2, avioane F-22 și F-35, drone MQ-9 Reaper, sisteme Patriot și THAAD, precum și portavioane cu propulsie nucleară și distrugătoare cu rachete ghidate.





























Comentează