VIDEO Șoșoacă, show la televiziunea Kremlinului: 'UE e dictatură, mă persecută pentru că iubesc Rusia'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 25-09-2025 15:06

Actualizat: 25-09-2025 15:30

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a apărut din nou pe postul de televiziune Russia Today, unde a susținut că este victima unui atac politic orchestrat de autoritățile de la București și de instituțiile europene. Lidera SOS România a afirmat că dosarele penale pe numele ei sunt „o armă de intimidare” și a insistat că persecuția a început din momentul în care a promovat relațiile României cu Rusia, China și Palestina.

„Este exact ceea ce mă așteptam să facă. Le-am spus oamenilor mei și colegilor din partid că se va întâmpla asta, pentru că politica mea externă este împotriva globaliștilor din Uniunea Europeană. Este împotriva războiului lor. Este despre adevăr și despre curaj”, a declarat Șoșoacă.

„Am peste 100 de dosare penale, în timp ce hoții scapă liberi”

Lidera SOS România a reamintit că, în perioada petrecută în Parlamentul României, a fost sancționată constant și că s-a ales cu „peste 100 de dosare penale”, în timp ce „cei care au distrus industria și agricultura României nu au fost niciodată anchetați”.

Șoșoacă susține că a fost avertizată că va fi „doborâtă” tocmai pentru că a făcut ceea ce alții n-au îndrăznit: a întreținut legături directe cu Rusia, China și Palestina. „Mi-au spus că vor reuși să mă bage la închisoare. Am avut o relație bună cu Rusia, cu China, cu Palestina. Toate aceste țări sunt acuzate de dictatură, dar dictatura și cenzura sunt, de fapt, în Uniunea Europeană”, a spus europarlamentarul.

„Putinistă” declarată

Nu este prima dată când Diana Șoșoacă își asumă deschis apropierea față de Moscova. În urmă cu jumătate de an, aceasta se lăuda, tot la un post de televiziune rus, că este „putinistă” și că „iubește Rusia”, declarații care au stârnit ample controverse la București și la Bruxelles.

Ancheta Parchetului General

Reamintim că Șoșoacă este vizată de acuzații extrem de grave, de la lipsire de libertate și ultraj până la promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste și antisemite, precum și de negarea Holocaustului. Parchetul General a cerut Parlamentului European ridicarea imunității sale, pentru a putea continua ancheta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri