Ziua Națională s-a transformat într-un episod politic tensionat la Alba Iulia, după ce o parte importantă dintre simpatizanții lui George Simion s-au desprins din coloana organizată de liderul AUR și au mers în masă spre mitingul lui Călin Georgescu, strigând „Călin Georgescu președinte”, în timp ce jandarmii nu au mai reușit să îi țină pe loc. Într-o scenă neașteptată, oamenii au rupt efectiv cordonul informal dintre cele două tabere și s-au alăturat grupului lui Georgescu, momentul fiind perceput pe teren ca o cedare vizibilă a susținerii pentru Simion.
Deși George Simion ajunsese primul la Alba Iulia și își începuse manifestarea înainte de ora anunțată oficial, lucrurile au scăpat de sub control în momentul în care cele două grupuri s-au apropiat pe traseele din oraș. Mai mulți participanți din marșul AUR au abandonat în bloc coloana și s-au îndreptat direct către Georgescu, unde atmosfera era dominată de scandări cu tentă prezidențială.
Coloana lui Simion s-a rupt: oamenii au plecat la Georgescu
Forțele de ordine au încercat să mențină separarea între grupuri, însă numărul mare de persoane care și-au schimbat tabăra a făcut imposibil controlul mișcărilor din teren. În scurt timp, Georgescu s-a trezit prins într-o mulțime compactă, iar bodyguarzii săi au intervenit rapid. În jurul orei 10:22, acesta a fost scos din mijlocul oamenilor și escortat în afara zonei aglomerate, într-o mișcare care a fost interpretată atât ca măsură de securitate, cât și ca un gest de evitare a unei confruntări directe cu liderul AUR.
Mai mult, liderul AUR, Georges Simion, se ceartă în aceste clipe cu jandarmii, acuzând că efectivele Jandarmeiei le-a schimbat traseul și că acum nu-l lasă să ajungă la Catedrală.
„Ne plimbă jandarmii prin șanțurile cetății, îmi pare rău că autoritățile ajung să se comporte astfel. (...) Avem un marș autorizat și aveam un plan”, s-a plâns George Simion în timpul unei intervenții la Antena 3 CNN.
În replică, Jandarmeria a vorbit despre o dezinformare deoarece traseul coloanei AUR a fost stabilit prin protocol. În plus, jandarmii au spus că este exclus ca grupurile AUR și cele ale simpatizanților lui Călin Georgescu să ajungă în același loc.
„Este o dezinformare, traseul a fost avizat, este obligația organizatorilor să meargă pe traseul stabilit (...) un protocol este un protocol prin care se stabilește un traseu (...) Legea adunărilor publice spune foarte clar că este exclus ca două manifestații publice să se desfășoare în același loc (...) trebuie să informăm corect”, a explicat reprezentantul Jandarmeriei, Marius Militaru, la Antena 3 CNN.
Călin Georgescu a evitat în mod vizibil orice apropiere de Simion, iar simbolul unirii s-a transformat într-un semn clar al rivalității dintre cele două tabere.
Georgescu, scos de bodyguarzi: evită întâlnirea cu Simion
Ce trebuia să fie o demonstrație de forță politică unitară s-a încheiat sub semnul unei fracturi evidente. Marșul unui lider s-a subțiat, în timp ce al celuilalt s-a umflat, iar imaginea publică rezultată a fost una de competiție deschisă pentru influența în electoratul naționalist. Alba Iulia nu a fost doar scena unei sărbători naționale, ci și locul unde s-a văzut limpede că proiectul suveranist este divizat.
În locul unei zile a unității, România a asistat la o demonstrație de forță politică fragmentată, cu un lider părăsit de participanți și cu altul scos de bodyguarzi din mijlocul mulțimii, într-un episod care spune mai mult despre lupta pentru putere decât despre sărbătoare.


































Comentează