Unele zone din Milano s-au confruntat luni cu inundaţii, iar în provincia Como a avut loc o alunecare de teren, în urma ploilor torenţiale care au afectat nordul Italiei, în special regiunea Lombardia, transmit agenţiile ANSA şi EFE.
Inundaţiile au fost deosebit de grave în cartierul Niguarda din Milano, unde râul Seveso a ieşit din matcă.
Pompierii, zeci de intervenții în provinciile din nordul Italiei
Pompierii au fost solicitaţi să intervină de zeci de ori în situaţii de urgenţă asociate condiţiilor meteorologice extreme din regiune, unde provinciile Monza şi Varese au fost, de asemenea, afectate, scrie Agerpres.
Primăria din Milano a anunţat creşterea nivelului râului Seveso şi a cerut populaţiei din zonele afectate să evite spaţiile subterane, să rămână în interior, să evite lifturile şi să limiteze utilizarea telefonului mobil pentru a menţine liniile libere şi a facilita operaţiunile de intervenţie, conform EFE.
Consilierul pentru Securitate şi Protecţie Civilă din Milano, Marco Granelli, a explicat pe reţelele sociale că "din păcate, bazinul Seveso se revarsă" şi "a început să se inunde zona Niguarda, din nordul oraşului".
Pe lângă Seveso, creşte şi nivelul râului Lambro, motiv pentru care au fost evacuate unele familii care locuiau la parter, a explicat primăria.
Centrul istoric al localității Como a fost inundat
În localitatea Como, situată lângă lacul cu acelaşi nume, centrul istoric a fost inundat, iar unele drumuri au fost închise.
Luni dimineaţa, pompierii au fost alertaţi cu privire la o alunecare de teren care a avut loc între Como şi Blevio.
Ploile ar urma să continue pe parcursul zilei de luni, în special în zona de nord-vest a Italiei.
Unii oameni de ştiinţă susţin că actuala criză climatică provocată de emisiile de gaze cu efect de seră generate de om creşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme, precum valurile de căldură, secetele, furtunile violente şi inundaţiile, notează ANSA.


































Comentează