Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni, într-o conferință de presă, că numirea unui director civil la conducerea Serviciului Român de Informații (SRI) este posibilă într-un „timp relativ scurt”, în funcție de calendarul sesiunilor parlamentare. Răspunsul a venit în contextul în care SRI se află de 742 de zile sub conducere interimară.
Întrebat când se poate aștepta opinia publică la o numire și dacă are în vedere menținerea în funcții a unor persoane aflate de mult timp la conducerea serviciilor de informații – precum directorul SPP, Lucian Pahonțu – șeful statului a răspuns: „Pentru SRI, într-un timp relativ scurt. O să vedem când o să avem sesiuni parlamentare.”
Întrebat dacă va consulta partidele în vederea numirii noilor șefi ai serviciilor secrete, Nicușor Dan a spus că el va face propunerile, dar va consulta și partidele politice.
”Așa cum am spus, discuția asta am avut-o cu partidele și înainte de formarea guvernului. Propunerea va veni de la mine, evident că-i voi consulta, dar propunerea va veni de la mine. La fel va fi și la restul serviciilor secrete”, a spus Nicușor Dan
Despre o eventuală criză guvernamentală: „Îmi doresc ca această coaliție să dureze cât mai mult”
Președintele a mai fost întrebat dacă l-ar susține pe Ilie Bolojan pentru a rămâne în funcția de premier în eventualitatea în care Partidul Social Democrat s-ar retrage de la guvernare în toamnă și s-ar ajunge la căderea Guvernului în plină implementare a pachetelor 2 și 3.
Fără a se referi direct la scenariul propus, Nicușor Dan a transmis că apreciază actuala formulă guvernamentală. „Pentru moment, față de situația pe care o traversează România, e absolut lăudabil că partidele pro-occidentale și-au asumat participarea la guvernare, știind că o să fie costuri politice pentru asta. Vreau să mulțumesc partidelor care și-au asumat împreună guvernarea și formează această coaliție. Îmi doresc ca această coaliție să dureze cât mai mult.”
Summitul de la Roma privind Ucraina
Legat de summitul de la Roma dedicat reconstrucției Ucrainei, președintele a explicat că România a fost reprezentată la nivel oficial de ministra de Externe și de șeful cancelariei prezidențiale.
„A fost această reuniune de la Roma. Acolo a participat ministra de Externe, șeful cancelariei care coordonează intențiile administrative ale statului român în ceea ce privește reconstrucția. În cadrul reuniunii de la Roma a fost o întâlnire a așa-numitei coaliții de voință, la care am participat în format online”, a precizat șeful statului.


































Comentează