Operat la genunchiul stâng în decembrie, Neymar a revenit pe teren cu Santos, duminică, în victoria categorică împotriva echipei Velo Clube (6-0) în campionatul paulista.
Atacantul în vârstă de 34 de ani a intrat pe teren în repriza a doua a meciului împotriva echipei Velo Clube, din campionatul „paulista”, care s-a încheiat cu o victorie cu 6-0 pentru Santos.
La prima sa apariţie din decembrie 2025, Neymar a dat dovadă de câteva sclipiri de talent, într-un meci care se încheiase deja cu 3-0 la pauză, potrivit news.ro.
Neymar a avut o sezon dificil la Santos, echipă la care s-a transferat după ce a părăsit Al-Hilal anul trecut, din cauza accidentărilor repetate. Cu toate acestea, el a jucat un rol cheie în menţinerea echipei în prima ligă. De asemenea, a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu Santos până la sfârşitul anului 2026.
Cel mai bun marcator din istoria Seleçao (79 de goluri, cu 2 mai multe decât Pelé), Neymar nu a mai jucat în echipa naţională de peste doi ani.
Ultimul său meci în tricoul Braziliei datează din 17 octombrie 2023, când a suferit o accidentare gravă la genunchi în meciul împotriva Uruguayului.
Fostul jucător al FC Barcelona şi PSG nu a fost încă convocat de noul selecţioner al Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, care a preluat în iunie frâiele echipei de cinci ori campioană mondială.
Brazilia va juca primul său meci pe 13 iunie 2026, împotriva Marocului, înainte de a înfrunta Haiti pe 19 şi Scoţia pe 24.
Seleçao va înfrunta mai întâi Franţa şi Croaţia în două meciuri amicale disputate în Statele Unite în martie.





























Comentează