„Sistemul încurajează în momentul de față judecătorul tăcut”, e concluzia trasă de judecătorul Mihai Ghica, de la secția penală a Curții de Apel Cluj.
Ce a sesizat judecătorul
Ghica și-a exprimat deja solidaritatea cu colegii săi, care audenunțat problemele din sistemul românesc de justiție.
„Sistemul încurajează în momentul de față judecătorul tăcut. Nu o să folosesc termenul obedient sau nu, e doar o părere pesonală dacă ar fi sau nu așa. Termenul tăcut mi se pare cel mai potrivit. Judecătorul care tace, nu vorbește, care stă în banca lui, un funcționăraș. Asta e imaginea pe care o promovăm la nivel de sistem. Și e o greșeală, nu e normal”, a spus Ghica, la TVR.
Mihai Ghica: „Dacă am comunica frecvent și regulat și bine, nu crede că am avea problemele astea”
„Justiția este pentru oameni, nu se face doar în sala de judecată. Trăim în era informației. Nu mai trăim în epoca de totul se întâmpla în spații închise. Iată, informația circulă repede, lumea empatizează, are loc o emulație, avem proteste. Dacă am comunica frecvent și regulat și bine, nu crede că am avea problemele astea”, a explicat Ghica.
O altă chestiune sesizată
”Aș axa toată concentrarea pe împărțirea deciziei între mai multe persoane și pe independența judecătorului, ca individ. Să avem încredere în judecător. Mai spun un lucru: nici măcar CSM nu mai are încredere în toți judecătorii și nu vorbesc aici de judecători care au probleme disciplinare. Am văzut frecvent cereri de strămutare făcute chiar de CSM. Nu o să discut dacă au fost admise sau nu, dar însuși faptul de a avea situații frecvente din partea Consiliului este o chestiune care ridică o suspiciune pentru cetățeni în primul rând, nu pentru noi judecătorii”, a concluzionat judectătorul.


































Comentează