VIDEO | Klaus Iohannis a fost vaccinat anti-COVID la spitalul militar

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-01-2021

Actualizat: 15-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele României a fost vaccinat anti-COVID-19 vineri, 15 ianuarie, la ora 10.10, la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Iohannis s-a vaccinat în direct, fără să facă vreo declaraţie. Preşedintele a primit prima doză de vaccin, urmând ca rapelul să fie făcut în cel mult trei săptămâni.

A doua etapă de vaccinare anti-COVID începe vineri pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.

Tot în această etapă vor fi imunizaţi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri