La patru ore după anunţul preşedintelui american Donald Trump, biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a emis o declaraţie prin care salută încetarea focului dintre SUA şi Iran, subliniind, în acelaşi timp, că aceasta nu acoperă Libanul, în ciuda afirmaţiilor contrare ale mediatorilor pakistanezi, transmite The Times of Israel, informează News.ro.
Israelul acceptă condițiile armistițiului
”Israelul susţine decizia preşedintelui Trump de a suspenda atacurile împotriva Iranului timp de două săptămâni, sub rezerva deschiderii imediate a strâmtorilor de către Iran şi opririi tuturor atacurilor asupra SUA, Israelului şi ţărilor din regiune”, a transmis biroul premierului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie emisă doar în limba engleză.
”Israelul susţine, de asemenea, efortul SUA de a se asigura că Iranul nu mai reprezintă o ameninţare nucleară, cu rachete şi teroristă pentru America, Israel, vecinii arabi ai Iranului şi pentru întreaga lume”, continuă declaraţia.
”Statele Unite au transmis Israelului că se angajează să atingă aceste obiective, împărtăşite de SUA, Israel şi aliaţii regionali ai Israelului, în cadrul negocierilor viitoare”, se mai arată în comunicatul citat.
Armistițiul nu include și Iranul
Declaraţia arată, însă, că armistiţiul nu include şi Libanul: ”Armistiţiul de două săptămâni nu include Libanul”.
Anterior, prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a afirmat că armistiţiul convenit de Statele Unite şi Iran include şi Libanul.
”Am plăcerea să anunţ că Republica Islamică Iran şi Statele Unite ale Americii, împreună cu aliaţii lor, au convenit asupra unui armistiţiu imediat peste tot, inclusiv în Liban şi în alte zone, CU EFECT IMEDIAT”, a declarat Sharif într-un comunicat.
Ce conține planul de pace în 10 puncte propus de Iran
Iranul va accepta încheierea războiului doar după finalizarea detaliilor în conformitate cu un plan de pace în zece puncte, pe care se pare că l-a transmis Statelor Unite prin intermediari pakistanezi, însă lista publicată de presa de stat include o serie de condiţii pe care SUA le-au respins în trecut, comentează The Guardian.
De când au început negocierile dintre administraţia Trump şi Iran privind statutul programului nuclear al Teheranului, în urmă cu aproape un an, cerinţele foarte diferite ale celor două părţi şi limitele concesiilor pe care fiecare era dispusă să le facă au reprezentat un obstacol în calea unui acord durabil.
Însă, atunci când a anunţat marţi seara că îşi suspendă planurile de escaladare a atacurilor asupra Iranului, Donald Trump a declarat că a primit o propunere de armistiţiu „viabilă” din partea Iranului.
Detaliile oricărui plan urmează să fie stabilite în negocieri viitoare. Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a invitat delegaţiile la Islamabad pentru discuţii programate vineri, 10 aprilie.
Cu toate acestea, presa de stat iraniană s-a grăbit să revendice victoria, difuzând pe televiziunea de stat grafice cu mesajul „Trump acceptă termenii Iranului pentru încheierea războiului”, relatează The Guardian.
Dar care sunt aceşti termeni – şi ar putea Trump să fie de acord cu ei?
Lista celor publicată de presa de stat include o serie de condiţii pe care SUA le-au respins în trecut. Conform acesteia, planul prevede, printre altele:
ridicarea tuturor sancţiunilor primare şi secundare impuse Iranului;
menţinerea controlului iranian asupra Strâmtorii Ormuz;
retragerea militară a SUA din Orientul Mijlociu;
încetarea atacurilor asupra Iranului şi aliaţilor săi;
deblocarea activelor iraniene îngheţate;
adoptarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care să facă acordul obligatoriu.
„Trebuie menţionat că adoptarea unei astfel de rezoluţii va face ca toate aceste acorduri să devină obligatorii în dreptul internaţional şi va constitui o victorie diplomatică semnificativă pentru naţiunea iraniană”, a transmis Consiliul Suprem de Securitate Naţională al ţării.
Solicitarea privind controlul Iranului asupra Strâmtorii Oormuz - rută prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul mondial şi care a fost practic blocată de la începutul conflictului de cinci săptămâni - a fost evidenţiată drept deosebit de problematică, în condiţiile în care Iranul nu deţinea control asupra acesteia înainte de conflict.
Potrivit unor relatări, propunerea ar prevedea ca Iranul să impună o taxă de aproximativ 2 milioane de dolari şi să utilizeze veniturile pentru reconstrucţia ţării după mai mult de cinci săptămâni de atacuri americane şi israeliene.
Senatorul democrat Chris Murphy a reacţionat la aceste afirmaţii, declarând pentru CNN: „Cine ştie dacă toate acestea sunt adevărate, dar dacă acest acord oferă Iranului dreptul de a controla strâmtoarea, ar fi catastrofal pentru întreaga lume”.
Cu toate acestea, experţi şi analişti au sugerat că cererile maximaliste ale Iranului sunt puţin probabil să fie acceptate de SUA ş mai degrabă vor constitui baza negocierilor, conchide The Guardian.




























Comentează