Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, într-o conferință comună cu cancelarul german Friedrich Merz, că extinderea industriei militare germane în România ar putea aduce beneficii economice și strategice ambelor state, în contextul programului SAFE și al războiului din Ucraina.
„Industria militară germană este o industrie competitivă, o industrie puternică, care asigură deja o parte din tehnica de luptă pentru multe armate din Europa. Extinderea lanțurilor valorice ale acestei industrii în România cred că este un lucru benefic”, a declarat premierul.
Bolojan a comparat această posibilă evoluție cu modelul industriei auto, care a generat zeci de mii de locuri de muncă în Europa de Est. „Consider că și extinderea industriei germane poate fi un lucru benefic, atât pentru România, cât și pentru Germania”, a punctat premierul.
Proiecte comune în domeniul apărării
Premierul a arătat că există perspective pentru proiecte comune în mai multe domenii ale apărării, inclusiv muniție și sector naval.
„Și cred că este unul din modurile în care Germania se poate implica producând mai mult, producând mai de calitate, scalând producția pentru a produce mai ieftin, simplificând armamentul pe care îl folosesc țările europene și, da, este posibil ca în toate domeniile, muniție sau naval, să existe astfel de proiecte comune”, a mai spus Bolojan.
Merz: România apără sudul flancului estic al NATO
Cancelarul german Friedrich Merz a confirmat interesul Berlinului pentru intensificarea cooperării cu România în domeniul apărării.
„Sunt de acord cu părerea dlui prim-ministru. Vrem să intensificăm eforturile aici și avem un interes comun să protejăm și sudul teritoriului NATO. România se află pe partea sudică a flancului estic al NATO. Este o țară care ne apără pe toți și partea sudică a flancului estic al NATO trebuie protejat mai bine în viitor. De aceea facem poliție aeriană, supraveghem spațiul aerian al României cu avioane Eurofighter. Vrem să continuăm acest drum și vrem să continuăm și colaborarea tehnologică cu România pentru că este în interesul nostru”.





























Comentează