Ceremonia acordării Premiului România Europeană 2025 lui Victor Rebengiuc a devenit, prin cuvintele președintelui Nicușor Dan, mai mult decât un simplu moment festiv. A fost o invitație la reflecție despre felul în care privim valorile, cultura și chiar ideea de Europă.
„Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane”, spune președintele Nicușor Dan la eveniment, deschizând o discuție necesară într-o societate care, adesea, își îngheață simbolurile tocmai în loc să le lase să respire.
Recunoștință și admirație
Președintele a vorbit cu respect despre rolul personalităților culturale în consolidarea identității naționale, dar și cu umor despre propria agendă încărcată.
„Este o mare onoare să fiu azi aici pentru a acorda acest premiu unei personalități a istoriei noastre contemporane.
Mulțumesc Institutului pentru că mi-a oferat această oportunitate și mă scoate dintre alte hârtii totodată. În primul rând, vreau să felicit Institutul ICDE pentru această inițiativă”, a afirmat Dan.
Șabloane care sufocă sensuri
În mijlocul discursului, președintele a revenit la ideea că trăim uneori într-o cultură a simplificării, în care reperele noastre sunt recitate, dar nu mai sunt înțelese.
Președintele a adăugat că „noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane”.
El a dat un exemplu dureros, dar real: „Eminescu, poetul nepereche, nu-l mai citește nimeni. Cam așa se întâmplă și cu democrația și cu Europa. Europa a devenit un șablon. Luăm niște bani europeni și nu trebuie să spunem nimic, să fim mulțumiți că îi luăm. Și nu e deloc așa”.
Europa ca organism viu
Mesajul președintelui a subliniat și faptul că Uniunea Europeană nu este un concept static, ci o construcție în permanentă schimbare, în care și noi trebuie să ne găsim vocea.
Nicușor Dan afirmă că Europa este un organism viu, cu dubiile și dezbaterile ei. „E bine sau nu e bine că am mers prea departe cu politica de mediu, de exemplu? Cumva asta ne-a afectat competitivitatea”.
România și responsabilitatea ei europeană
În final, președintele Dan a arătat că relevanța României în UE depinde de capacitatea noastră de a ne implica în discuțiile reale ale continentului.
Dan crede că dacă vrem ca România să conteze în Uniunea Europeană, „trebuie să ne racordăm la temele pe care acest organism viu le are și de aia e important ca o asociație cum este cea care organizează manifestația asta să existe și să provoace dezbateri despre Europa”.


































Comentează