Etiopia a inaugurat marți cel mai mare baraj din Africa, o investiție uriașă destinată să stimuleze economia, să pună capăt întreruperilor frecvente de curent și să sprijine dezvoltarea vehiculelor electrice, după interzicerea importului de mașini pe benzină.
Ceremonia inaugurării barajului Grand Renaissance, construit pe afluentul Nilului Albastru, a fost urmărită pe ecrane mari în capitala Addis Abeba, unde etiopieni îmbrăcați în costume colorate au dansat pe muzică tradițională.
„Vom avea suficientă energie pentru a ne încărca vehiculele electrice de la noul baraj”, a declarat Belay Tigabu, șofer de autobuz în principalul terminal de autobuze din Addis Abeba, potrivit AP News.
Proiectul, în valoare de aproape 5 miliarde de dolari, are o capacitate estimată de peste 5.000 de megawați și ar putea dubla producția națională de energie electrică, potrivit oficialilor.

Reacții internaționale și acorduri regionale
La eveniment au participat zeci de șefi de stat și de guvern africani, care și-au exprimat interesul de a importa energie electrică din Etiopia.
Prim-ministrul Abiy Ahmed a subliniat că barajul reprezintă o „mare realizare” și „va arăta lumii de ce sunt capabili africanii”.
„Sunt mândru să anunț că vom semna în curând un acord cu guvernul Etiopiei pentru a primi energie electrică de la baraj, care va fi benefică pentru spitalele și școlile noastre”, a spus președintele Sudanului de Sud, Salva Kiir.
Președintele Kenyei, William Ruto, a declarat că proiectul este „o declarație panafricană” și că țara sa intenționează să semneze un nou acord de achiziție de energie. „Ilustrează amploarea și ambiția infrastructurii africane și se aliniază viziunii Uniunii Africane privind conectivitatea energetică continentală”, a adăugat el.
Tensiuni cu Egiptul
Finalizarea barajului a generat însă tensiuni cu Egiptul, care se teme de reducerea resurselor de apă ale Nilului.
Tamim Khallaf, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Egiptului, a descris proiectul drept o „amenințare existențială”: „Nu a existat nicio notificare prealabilă, consultări adecvate sau consens cu țările din aval, ceea ce constituie o gravă încălcare a dreptului internațional”, a spus el.
În replică, premierul Abiy Ahmed i-a asigurat pe vecini că Etiopia nu intenționează să le provoace daune. „Vă asigur că Etiopia nu vă va lua niciodată partea care vi se cuvine. Astăzi, fac această promisiune în fața poporului meu. Foamea fraților noștri din Egipt, din Sudan sau din orice altă parte este și foamea noastră. Trebuie să împărtășim și să creștem împreună, pentru că nu avem intenția de a face rău nimănui.”
Mândrie națională
În Etiopia, inaugurarea barajului este privită ca un simbol al progresului și independenței energetice.
Yabsira Misganw, o studentă universitară în vârstă de 20 de ani, care promova o nouă aplicație mobilă de cumpărături online, a spus că noua centrală „va asigura o alimentare stabilă cu energie electrică și va îmbunătăți serviciile online”.


































Comentează