Armata americană anunţă luni că a ucis trei persoane pe care le suspecta de faptul că transportau droguri, într-un atac aerian asupra ambarcaţiunii în care se aflau la Marea Caraibelor, relatează AFP, potrivit news.ro.
Odată cu acest nou atac de luni seara, anunţat cu o înregistrare video pe post de dovadă pe X de către Comandamentul Militar American pentru America Latină şi Caraibe (SOUTHCOM), bilanţul acestor operaţiuni lăudate de către Donald Trump, lansate în septembrie, creşte la cel puţin 150 de morţi.
”Nava folosea rute cunoscute ale traficului de droguri în Caraibe şi desfăşura operaţiuni de narcotrafic”, anunţă SOUTHCOM.
Înregistrarea video surprinde bombardarea unui vapor oprit.
”Trei bărbaţi, narcoterorişti, au fost ucişi în această operaţiune”, anunţă comandamentul.
Preşedintele american Donald Trump dă asigurări, după ce a revenit la putere, că Statele Unite desfăşoară un răznoi împotriva ”narcoteroriştilor”.
Legalitatea acestei campanii, care vizează în mod oficial carteluri sud-americane care alimetează traficul de droguri în Statele Unite, se află în centrul unei dezbateri aprige cu privire la legalitatea sa.
Experţi şi oficiali ONU denunţă execuţii extrajudiciare.
În numele luptei împotriva cartelurilor de droguri, Forţe Speciale americane i-au răpit, la începutul lui ianuarie, de la Caracas, pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi pe soţia acestuia.





























Comentează