Perechea româno-argentiniană Irina Begu/Nadia Podoroska s-a calificat în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, sâmbătă, la Paris, după o victorie în trei seturi, 7-5, 3-6, 6-3, în faţa japonezelor Shuko Aoyama/Ena Shibahara, conform agerpres.
Begu şi partenera sa au obţinut victoria după două ore şi 13 minute în faţa favoritelor numărul patru ale probei.
În primul set, niponele au condus cu 4-2, dar Begu şi Podoroska au reuşit să întoarcă scorul şi să se impună cu 7-5. Japonezele au dominat actul secund, adjudecat cu 6-3, după ce au avut 5-1 la un moment dat. În decisiv, Begu şi Podoroska s-au desprins la 4-1, după trei ghemuri consecutive, păstrându-şi avantajul break-ului până la final (6-3).
Begu şi Podoroska şi-au asigurat un cec de 29.325 de euro şi 240 de puncte WTA la dublu.
În optimi, Begu şi Podoroska vor juca împotriva franţuzoaicelor Clara Burel şi Chloe Paquet, care au dispus în turul al doilea de Raluca Olaru şi Nadia Kicenok.
Sâmbătă, în optimi, Monica Niculescu şi letona Jelena Ostapenko vor juca împotriva cehoaicelor Karolina Pliskova/Kristyna Pliskova.
Victorie și calificare în optimile de finală ale Roland Garros pentru Irina Begu în proba de dublu feminin
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

29
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
29

59
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
59

26
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
26

31
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
31

74
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
74

119
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
119

38
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
38

61
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
61

89
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
89

262
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
262

152
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
152

22
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
22

14
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
14
















Comentează