Holocaustul a fost dovada vie că inimaginabilul poate deveni o realitate de coşmar, iar trista Zi de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România reprezintă un prilej de a cinsti amintirea celor ce şi-au pierdut viaţa ca urmare a Holocaustului, în România şi în întreaga lume, într-unul dintre cele mai negre episoade din istoria umanităţii, spune vicepremierul Ana Birchall.
"Holocaustul a fost dovada vie că inimaginabilul poate deveni o realitate de coşmar şi că natura umană poate fi nu doar sublim de bună, ci şi terifiant de uşor cucerită de rău. Ziua de 9 octombrie reprezintă pentru noi toţi un prilej de a comemora pierderea a milioane de vieţi omeneşti şi de a îi învăţa pe cei din jurul nostru despre amploarea fără precedent a urii de atunci, pentru a ne asigura că astfel de fapte abominabile nu se vor mai putea repeta. Antisemitismul, totalitarismul, xenofobia şi discriminarea rasială nu au ce căuta astăzi printre noi şi trebuie să ne asigurăm că vom lăsa moştenire copiilor noştri o lume în care să domnească toleranţa şi buna convieţuire", a scris Ana Birchall, marţi, pe Facebook.
Pe această cale, vicepremierul şi-a exprimat întreaga compasiune şi solidaritate faţă de poporul evreu şi faţă de cei care au avut de suferit în urma unui astfel de eveniment înfiorător, ce a lăsat răni adânci în sufletele şi conştiinţa evreilor de pretutindeni.
Vicepremierul Ana Birchall: Holocaustul a fost dovada vie că inimaginabilul poate deveni o realitate de coşmar
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

312
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
312

39
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
39

345
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
345

1.612
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.612

64
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
64

5.073
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.073

3.079
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.079

2.262
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.262

3.558
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.558

3.585
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.585

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.492
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.492

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132














Comentează