Inflaţia va depăşi probabil 10%, în luna aprilie a anului curent sau când vor expira măsurile de compensare şi plafonare, dar nu cu mult, susţine Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, conform Agerpres.
"Am crescut pasul de întărire a politicii monetare. Eu aş spune că este un pas necesar, în condiţiile preţurilor inflaţioniste pe care le vedem, însă trebuie să nuanţez puţin. Deşi 80% din creşterea observată de preţuri anul trecut, creşterea suplimentară să spunem, a venit din preţurile la combustibili şi energie, BNR trebuie să crească dobânda pentru a tempera aşteptările inflaţioniste. În luna aprilie a anului curent sau când vor expira măsurile de compensare şi plafonare, inflaţia va depăşi probabil 10%, dar nu cu mult! Asta este o menţiune importantă: nu cu mult! În schimb, şi trebuie spus, operăm în condiţii majore de incertitudine, dacă măsurile de compensare se prelungesc, inflaţia va rămâne de o cifră. Tot de o cifră va rămâne dacă se găsesc soluţii la fel de eficiente, precum reducerea taxelor pe produsele energetice. Pentru că în fapt tot o reducere a facturilor ar însemna. Iar acest puseu inflaţionist trebuie să spunem că este indus de şocul preţurilor energiei şi că se va disipa în următoarele 12 luni. La fel de important este să spunem că este o evoluţie observată în toate ţările vecine, nu este nicidecum un fenomen tipic României, inflaţia apare la nivel global şi trebuie spus foarte clar: este peste tot în lume, şi cam peste tot în lume se cresc sau urmează să crească dobânzile", a spus Cristian Popa, la Digi 24.
În opinia sa, dobânzile nu sunt uriaşe. Popa a afirmat că acestea abia ajung la nivelul de dinaintea pandemiei, când dobânzi de 3-4% erau normale.
"Să nu uităm, de asemenea, că dobânzile sunt încă mult sub rata inflaţiei, sunt chiar mai mici decât în ţările vecine. Şi aş face o menţiune, pentru că a fost nepreluată de media, deşi este foarte clar menţionată la sfârşitul comunicatului nostru, este aceasta: trebuie să stimulăm şi economisirea. De acolo vin creditele, din depozite....Eu văd că toată lumea vorbeşte despre creşterea dobânzilor la credite, dar noi nu trebuie să uităm de deponenţi! Sunt în jur de 10 milioane de depozite, sub diverse forme, în România, şi cel mult 1,5-2 milioane de credite, şi atunci eu ca membru al Consiliului de Administraţie mă întreb: deponenţii nu trebuie să fie protejaţi?", a adăugat Popa.
Vești proaste venite de la BNR. Cristian Popa: Când vor expira măsurile de compensare, inflaţia va depăşi probabil 10 %
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.254
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.254

12
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
12

1.066
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.066

14
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
14

27
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
27

2.749
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.749

2.748
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.748

4.301
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.301

35
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
35

961
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
961

2.904
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.904

1.667
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.667

2.044
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.044
















Comentează