Turcia nu poate bloca accesul navelor de război ruseşti în Marea Neagră prin strâmtorile sale, aşa cum a cerut Ucraina, din cauza unei clauze dintr-un pact internaţional care permite navelor să revină la bazele lor, a declarat vineri ministrul de externe turc, citat de Reuters.
Ucraina a cerut Turciei să blocheze traversarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele navelor de război ruseşti care intenţionează să intre în Marea Neagră, după ce Moscova a lansat joi un atac terestru, maritim şi aerian pe scară largă împotriva Ucrainei.
Forţele ruseşti au debarcat în porturile ucrainene de la Marea Neagră şi de la Marea Azov în cursul invaziei.
Conform Convenţiei Montreaux din 1936, Turcia deţine controlul asupra strâmtorilor şi poate limita trecerea navelor militare în caz de război şi în caz de ameninţare, dar cererea ucraineană a pus într-o situaţie dificilă această ţară, membră a NATO, care încearcă să menţină un echilibru între angajamentele sale faţă de Occident şi legăturile strânse cu Rusia.
Aflat într-o vizită în Kazahstan, ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Turcia studiază cererea Kievului, dar că Rusia are dreptul - potrivit Convenţiei - să-şi aducă navele în portul de origine, care în acest caz este în Marea Neagră.
Astfel, chiar dacă Turcia decide, după o procedură judiciară, să accepte cererea Ucrainei şi să închidă strâmtorile pentru navele de război ruseşti, ele ar fi împiedicate doar să navigheze în alt sens decât către baza lor din Marea Mediterană.
"Dacă ţările implicate în război fac o cerere de a-şi readuce navele la bazele lor, acest lucru trebuie permis", a declarat Cavusoglu, citat de ziarul Hurriyet.
Cavusoglu a adăugat că experţi jurişti turci încearcă încă să stabilească dacă conflictul din Ucraina poate fi definit ca război, ceea ce ar permite invocarea prevederilor Convenţiei.
Ambasadorul ucrainean în Turcia, Vasil Bodnar, a declarat vineri că Kievul se aşteaptă la un "răspuns pozitiv" din partea Ankarei la demersul său.
Ministrul de externe turc a reiterat opoziţia Ankarei faţă de impunerea sancţiunilor economice împotriva Rusiei, poziţie care separă Turcia de cea mai mare parte a aliaţilor săi din NATO, care au anunţat deja astfel de măsuri.
Turcia are relaţii bune atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina. Ankara a afirmat că atacul rusesc este inacceptabil şi că sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, dar a evitat cuvinte ca "invazie" pentru a descrie ceea ce se petrece în Ucraina.
Ankara continuă cooperarea cu Moscova în domeniile apărării şi energetic, dar a vândut de asemenea drone de luptă Ucrainei şi a semnat un acord de cooperare cu Kievul pentru a produce mai multe. Turcia s-a opus de asemenea politicii Moscovei în Siria şi în Libia, precum şi anexării Crimeii în 2014 de către Rusia.
Vești proaste pentru Ucraina: Turcia nu poate împiedica navele de război ruseşti să intre în Marea Neagră
Explorează subiectul
Articole Similare

29
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au anunțat că au doborât 112 din 129 de drone lansate în ultimele ore
29

81
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
81

136
FOTO Caz șocant în Germania: Un român riscă ani grei de pușcărie după ce ar fi abuzat o fetiță de 6 ani, pe care a răpit-o dintr-un parc de distracții
136

261
O persoană îmbrăcată în rochie ar putea fi responsabilă de atacul devastator de la școala din Canada, soldat cu cel puțin opt morți și zeci de răniți
261

801
Fenomen bizar: țara în care mii de oameni dispar fără urmă și nimeni nu îi caută
801

140
Românii sunt mai romantici atunci când beau o bere. Este cea mai frecventă alegere la prima întâlnire
140

2.640
SURSE Numiri iminente la SRI și SIE - Nicușor Dan ia în considerare trei nume
2.640

1.904
Planul care zguduie Europa. Elveția ar putea limita populația la 10 milioane. Experții avertizează asupra consecințelor economice
1.904

1.540
Câți români s-au uitat la serialul care a înlocuit emisiunea lui Cătălin Măruță
1.540

1.024
Guvernul vrea să evite un nou blocaj la CCR. Cseke Attila anunță când va fi adoptată reforma administrației: 'Suntem la ultimele finisaje'
1.024

944
O țară din Europa experimentează iluminatul stradal roșu: Beneficiile proiectului susținut de UE
944

1.311
Dragoș Sprînceană o acuză pe Anca Alexandrescu că este "omul sistemului": "Nu mă cobor la nivelul dumneaei"
1.311

1.219
S-a elucidat misterul dronei care a fost găsită pe plaja din Mamaia, în fața unui hotel: Precizările MApN
1.219

















Comentează