Austria îi discriminează pe imigranţi plătind mai puţine alocaţii familiale lucrătorilor ai căror copii rămân în ţară, a transmis joi avocatul general al Curţii de Justiţie a UE, cu referire la una din reformele-cheie adoptate în timp ce extrema-dreaptă a fost la guvernare alături de conservatori, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Cetăţenii din alte state membre trebuie să poată beneficia de aceleaşi alocaţii şi avantaje fiscale ca austriecii (...), deoarece ei contribuie la finanţarea sistemului social şi fiscal austriac la fel ca aceştia", potrivit lui Richard de la Tour.
Concluziile sale, extrem de aşteptate în ţările de origine ale imigranţilor vizaţi, nu sunt obligatorii pentru CJUE, dar în majoritatea cazurile sunt urmate de această instanţă cu sediul la Luxemburg.
"Stabilirea cuantumului prestaţiilor în funcţie de reşedinţa membrilor de familie reprezintă o încălcare a dreptului la liberă circulaţie conferit cetăţenilor Uniunii", a adăugat avocatul general într-un aviz comunicat presei.
Legea intrată în vigoare la începutul lui 2019 constituie printre altele "o discriminare indirectă bazată pe naţionalitate" fără nicio justificare, deoarece aceste familii nu primesc decât 6% din prestaţiile familiale şi, prin urmare, "nu pun în pericol echilibrul financiar" al sistemului, subliniază el.
Această reformă, votată în momentul în care conservatorii guvernau în Austria în coaliţie cu extrema-dreaptă, a fost denunţată de mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Comisia Europeană a depus o plângere pentru încălcarea dreptului UE în mai 2020.
De la adoptarea reformei, plata alocaţiilor familiale este indexată cu nivelul de trai din ţara unde îşi au reşedinţa copiii imigranţilor.
Acest lucru a însemnat scăderea semnificativă a alocaţiilor pentru 125.000 de tineri, în special din Europa Centrală şi de Est.
Menită a face o economie de 114 milioane de euro pe an potrivit fostului cancelar conservator Sebastian Kurz, această reformă controversată a adus de fapt la buget 62 de milioane de euro în 2019.
Justiţia austriacă a respins deja alte reduceri de ajutoare pentru imigranţii care nu stăpânesc bine limba germană sau care au în grijă o familie numeroasă, adoptate în perioada când extrema-dreaptă s-a aflat la putere.
De atunci, iniţiatorii reformelor, Kurz şi vicecancelarul de extremă-dreapta Heinz-Christian Strache, au părăsit viaţa politică în urma unor scandaluri de corupţie
Conservatorii sunt în continuare la putere, însă în coaliţie cu ecologiştii, care s-au opus acestor măsuri.
Vești bune pentru românii din Austria - Alocațiile mai mici pentru copiii imigranților încalcă dreptul UE, potrivit avocatului general al CJUE
București
6°C
Articole Similare

23
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
23

1.519
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.519

1.793
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
1.793

102
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
102

2.045
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.045

28
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
28

45
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
45

1.210
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.210

151
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
151

842
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
842

1.970
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.970

113
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
113

3.134
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
3.134















Comentează