Amatorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi în staţiunea Păltiniş din munţii Cindrel, situată la 35 de kilometri de municipiul Sibiu, unde stratul de zăpadă măsoară 43 de centimetri, potrivit meteorologilor.
Unul dintre cele mai aşteptate concursuri ale lunii ianuarie la Păltiniş este Arena Freestyle Open, care va avea loc în perioada 17-19 ianuarie.
"Concursul etalon Păltiniş Arena Freestyle Open ajunge la a 13-a ediţie. Dinamic şi complex, snowparkul amenajat pentru concurs oferă kickere distractive şi elemente de jib variate, punând astfel la încercare tehnica şi stilul participanţilor. Traseul de concurs este format din 4 platforme cu câte 2 elemente pe fiecare platformă", au anunţat organizatorii pe pagina de socializare a complexului de pârtii Păltiniş Arena.
Până marţi, 7 ianuarie, este perioada de vârf de sezon pe pârtiile de la Păltiniş Arena, unde programul este zilnic, între orele 09,00 şi 21,00, până luni, 6 ianuarie. Marţi programul va fi între orele 09,00 şi 17,00, pe pârtiile de la Păltiniş Arena. Un skipass de o zi costă începând de la 20 de lei, în zilele lucrătoare ale săptămânii, în intervalul 09,00-17,00, potrivit site-ului oficial al resortului de pârtii Păltiniş Arena.
Vești bune pentru amatorii sporturilor de iarnă: Zăpadă de aproape o jumătate de metru în staţiunea Păltiniş, unde urmează Openul de Freestyle pe pârtie
București
3°C
Articole Similare

425
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
425

187
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
187

1.113
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.113

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.109
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.109

4.149
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.149

5.598
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.598

1.911
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.911

3.778
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.778

2.454
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.454

2.518
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.518

3.133
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.133

2.267
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.267















Comentează