Legea, publicată în monitorul oficial, este conformă constituţiei EAU, o federaţie formată din şapte entităţi a căror populaţie este formată în proporţie de 80% din străini, şi stipulează că 'apărarea federaţiei este o datorie sacră pentru orice cetăţean', a adăugat sursa citată.
Serviciul militar, a cărui formulă a fost decisă în ianuarie de guvern, este de doi ani pentru tinerii bărbaţi care nu au trecut examenul de bacalaureat şi de nouă luni pentru cei care s-au înscris la universitate. Pentru fete, serviciul militar este facultativ şi rămâne tributar acordului de tutore.
Înainte de EAU, Qatarul a aprobat în noiembrie 2013 un proiect de lege ce instaurează un serviciu militar obligatoriu. Qatarezii de sex masculin, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, sunt chemaţi să îşi servească ţara vreme de 3 luni pentru cei cu diplome universitare şi 4 luni pentru cei fără facultate. Pe de altă parte, Kuweitul are în vedere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, anulat după invadarea emiratului în 1990 de către armata irakiană, care l-a ocupat vreme de mai multe luni.
În fine, serviciul militar obligatoriu nu este aplicat în celelalte monarhii din Golf. Arabia Saudită, Bahreinul şi Omanul mizează pe soldaţi profesionişti pentru a-şi asigura apărarea.
Veste proastă! Armata va fi obligatorie. VEZI in ce țară
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
19

499
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
499

458
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
458

1.576
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.576

1.071
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.071

1.642
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.642

2.375
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.375

1.548
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.548

1.585
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.585

57
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
57

2.810
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.810

4.875
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.875

1.752
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.752















Comentează