Regele Charles al III-lea a declarat vineri că tratamentul său pentru cancer poate fi redus începând cu anul viitor, relatează Reuters, care menţionează că suveranul britanic a vorbit despre experienţa sa de viaţă cu această boală într-un discurs televizat, conform agerpres.ro.
Charles al III-lea, în vârstă de 77 de ani, a fost diagnosticat cu o formă nespecificată de cancer în februarie anul trecut şi a făcut cel mai recent anunţ într-o emisiune televizată, ca parte a unei campanii naţionale de conştientizare a cancerului din Regatul Unit.
"Pot să vă împărtăşesc vestea bună că, datorită diagnosticării precoce, intervenţiei eficiente şi respectării prescripţiilor medicilor, propriul meu program de tratament pentru cancer poate fi redus în noul an", a spus el.
































Comentează