Veniturile înregistrate de sectorul telecom din România au ajuns, în primul semestru din acest an, la 8,4 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro), în scădere cu aproximativ 1% faţă de intervalul similar din 2020, conform datelor prezentate, vineri, de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Eduard Lovin, într-o dezbatere de specialitate, conform agerpres.
Datele centralizate de arbitrul telecom arată, totodată, că telefonia mobilă generează, în continuare, cel mai mare procentaj de venituri (36%), urmată de internetul fix şi mobil - cu circa 33%, retransmisia programelor TV (14%), telefonia fixă (9%) şi celelalte tipuri de reţele şi servicii (circa 8%).
"În funcţie de veniturile obţinute din comunicaţii electronice, primii trei furnizori erau Orange - cu 25% cotă, Vodafone - cu 24% şi Grupul Telekom - cu 24%. Aici subliniez că este vorba strict de veniturile din reţele şi servicii de comunicaţii electronice (voce, date), nu sunt incluse şi celelalte venituri pe care grupurile le au din servicii IT, vânzări de echipamente sau alte business-uri colaterale", a menţionat Lovin.
Potrivit sursei citate, numărul de conexiuni la internet fix, în România, a ajuns în primele şase luni ale anului, la 5,85 milioane, în creştere cu 3%, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.
În acest context, traficul de internet fix a crescut cu 6%, până la 5,8 milioane TB, acest procent adăugându-se creşterilor de anul trecut, de peste 50%.
"Avem o creştere a digitalizării economiei şi societăţii, în general. Consumul mediu lunar de internet fix/locuitor a ajuns la 50 GB, adică aproape 1,7 GB pe zi. 82% din numărul total de conexiuni permit viteze ce depăşesc 100 MB/secundă. La nivel naţional, 7 din 10 gospodării deţin conexiuni de internet fix, adică 8 din 10 în mediul urban şi 6 din 10 în mediul rural. Creşterea din rural, cu 6%, este net superioară celei din urban de +1%. După numărul de conexiuni, primii trei furnizori erau RCS, cu 61%, Grupul Telekom - cu 17% şi Vodafone - cu 12%", a subliniat oficialul ANCOM.
În ceea ce priveşte internetul mobil, numărul total de conexiuni active, de 20,5 milioane, înregistrat în primele şase luni ale anului în curs, a rămas relativ neschimbat, iar circa 70% dintre acestea permit 4G şi 5G.
Traficul mediu lunar a fost de 5,8 GB/locuitor, echivalentul a aproape 200 MB pe zi, iar în funcţie de numărul de conexiuni active primii trei furnizori erau: Orange - cu 39%, Vodafone - cu 25% şi RCS - cu 20%.
La serviciile de voce, numărul de cartele SIM de telefonie mobilă active în România rămâne constant, în timp ce telefonia fixă îşi menţine ritmul de scădere atât în ceea ce priveşte numărul de abonaţi, cât şi al numărului liniilor de acces.
De asemenea, numărul de abonaţi la servicii TV a ajuns la 7,8 milioane, marjă în care există o creştere de circa 3%, a abonaţilor prin cablu, care înseamnă şi 77% din total. În acelaşi timp, numărul de abonaţi prin satelit, DTH sau IPTV a înregistrat o scădere de la an la an.
La nivel general, veniturile din sectorul telecom au înregistrat o uşoară scădere, de aproximativ 1%, în această jumătate anului 2021, totalizând 8,4 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro), a arătat Eduard Lovin.
Profesioniştii, executivii şi liderii din domeniul Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) din România participă, vineri, la cea de-a 18-a ediţie a evenimentului Gala Digital Transformation 2021, eveniment organizat de publicaţia Comunicaţii Mobile, Digital Transformation Council şi TelecomTV.
Veniturile din sectorul telecom din România au scăzut în primul semestru din acest an, cu aproximativ 1% față de 2020
București
-1°C
Articole Similare

12
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
12

17
Microsoft lansează Copilot Health
17

30
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
30

27
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
27

5.791
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
5.791

49
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
49

54
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
54

51
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
51

18
Intrarea strategică a Energean în Angola, prin achiziționarea participației Chevron în două blocuri offshore
18

47
Prețurile petrolului cresc din nou, în ciuda eliberării unei părți din rezervele strategice
47

43
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
43

32
Cum va aborda UE deficitul de 16 miliarde de metri cubi de GNL din acest an dacă Qatarul continuă să oprească producția
32

4.280
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
4.280

















Comentează