Uniunea Europeană a decis luni să impună noi sancţiuni împotriva regimului la putere în Venezuela drept reacţie la numeroasele nereguli constatate în timpul alegerilor prezidenţiale câştigate de Nicolas Maduro, care a denunţat imediat această măsură, relatează marţi AFP, potrivit Agerpres.
"UE înţelege să acţioneze cu promptitudine, în conformitate cu procedurile stabilite, în vederea impunerii de noi măsuri restrictive, ţintite şi reversibile, concepute de manieră să nu dăuneze populaţiei venezuelene, ale cărei suferinţe UE doreşte să le atenueze", au anunţat miniştri de externe ai statelor UE într-o declaraţie adoptată cu prilejul unei reuniuni de la Bruxelles.
"Alegerile nu au fost libere, corecte şi transparente", a subliniat secretarul de stat german pentru Europa, Michael Roth.
"Vom continua să discutăm despre includerea altor persoane în programul de sancţiuni, pentru ca măsurile să poată fi decise oficial în iunie", a precizat el.
De la Caracas, preşedintele Maduro a reacţionat rapid în cursul zilei, solicitând UE "să înceteze să-şi bage nasul" în afacerile ţării sale.
Miniştrii europeni "au intenţia insolentă de a-şi băga nasul (...) şi Venezuela trebuie să spună aici 'Uniune Europeană, destul cu ingerinţa! Destul cu intervenţionismul!' ", a declarat el în cadrul unui discurs susţinut în faţa guvernatorilor şi a primarilor din ţara sa.
UE a sancţionat deja în ianuarie şapte demnitari din regimul venezuelean acuzaţi că sunt responsabili de grave încălcări ale drepturilor omului prin reprimarea manifestaţiilor organizate de opoziţie între aprilie şi iulie 2017.
În jur de zece alţi membri ai regimului ar urma să fie adăugaţi listei, dar aceasta nu va fi finalizată decât în iunie, din cauza faptului că trebuie realizate verificări privind fezabilitatea juridică a sancţiunilor pentru ca ele să fie inatacabile, potrivit unei surse diplomatice.
Sancţiunile adoptate sunt îngheţarea bunurilor şi o interdicţie de intrare pe teritoriul UE. În plus, UE a impus un embargou asupra livrărilor de arme şi de materiale şi mijloace tehnice care pot servi la reprimarea protestelor interne.
UE cere organizarea unor noi alegeri şi se declară "puternic alarmată de nevoile umanitare urgente ale populaţiei, inclusiv cele ale numeroşilor cetăţeni europeni care locuiesc în ţară, cărora trebuie să li se răspundă urgent".
"Agravarea crizei provoacă o emigraţie masivă, care ridică provocări pentru comunităţile de primire şi pentru stabilitatea regională", subliniază declaraţia.
Scrutinul, boicotat de opoziţie, a fost câştigat de socialistul Nicolas Maduro cu 68% din voturi, faţă de 21,1% principalul său adversar, Henri Falcon. Acesta a denunţat un vot fără "legitimitate" şi a solicitat organizarea de noi alegeri înainte de sfârşitul anului.
Venezuela: UE va impune noi măsuri "restrictive, ţintite şi reversibile"
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

827
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
827

735
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
735

1.175
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.175

112
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
112

2.994
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.994

3.327
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.327

54
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
54

149
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
149

197
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
197

17.931
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
17.931

140
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
140

8.393
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.393

215
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
215
















Comentează