Vântul puternic a alimentat luni mai multe incendii de vegetaţie din două state din Australia, mii de hectare fiind devastate de flăcările scăpate de sub control, au anunţat reprezentaţi ai departamentului de pompieri, citaţi de Reuters potrivit Agerpres.
Rafalele de vânt au afectat şi unele curse aeriene în Sydney, oraş în care se află cel mai aglomerat aeroport din ţară, unde luni dimineaţă o pistă a fost închisă timp de trei ore, potrivit Air Services Australia.
Izbucnirea incendiilor de vegetaţie în statele Queensland şi Noul Wales de Sud a avut loc mai devreme decât în mod obişnuit în timpul primăverii australe, motiv pentru care au fost emise încă de pe acum avertizări privind riscul producerii unor astfel de evenimente în timpul verii în Australia, între lunile decembrie şi februarie.
Ultimii doi ani au fost marcaţi de secetă, din cauza căreia regiuni întinse au rămas complet uscate.
Izbucnirea incendiilor de vegetaţie ''atât de devreme în timpul sezonului este un eveniment fără precedent'', a declarat Neil Gallant, comisar adjunct al Departamentului de Pompieri şi Intervenţii de Urgenţă din Queensland.
''Dacă aşa este acum, suntem foarte îngrijoraţi că în următoarele câteva luni nu vom avea niciun răgaz din cauza acestor incendii de vegetaţie'', a spus el pentru postul Australian Broadcasting Corp (ABC).
Cinci proprietăţi din Noul Wales de Sud au fost distruse, în timp ce peste 200 locuinţe au fost salvate de ameninţarea flăcărilor, a indicat serviciul rural de pompieri din acest stat.
Biroul de Meteorologie a emis o avertizare privind vântul intens, cu rafale de până la 90 de kilometri la oră, valabilă luni în zona coastei estice a statului Noul Wales de Sud
Vântul puternic a alimentat incendii de vegetaţie şi a perturbat traficul aerian în estul Australiei
București
-1°C
Articole Similare

74
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
74

24
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
24

142
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
142

356
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
356

38
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
38

428
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
428

334
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
334

845
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
845

26
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
26

422
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
422

376
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
376

2.537
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.537

1.227
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.227

















Comentează