Deputatul PNL Valeria Schelean a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că parlamentarii ar trebui să fie lăsaţi să aleagă în mod democratic dacă susţin sau nu moţiunea de cenzură.
"PNL încearcă să atragă atenţia parlamentarilor asupra faptului că trebuie să fie lăsaţi să aleagă, în mod democratic, dacă susţin sau nu această moţiune de cenzură şi nu putem să nu observăm dublul limbaj al premierului nostru care, pe vremea când era în opoziţie, a criticat de fiecare dată această strategie de a ţine parlamentarii în bănci la voturile importante, precum voturile pe moţiunea de cenzură, însă, o dată aflat la putere şi confruntându-se cu situaţia de a fi demis împreună cu întregul său Guvern, a făcut aproape acelaşi lucru, de fiecare dată când am introdus astfel de moţiuni de cenzură. Apelul nostru a fost faţă de parlamentarii PSD, dar şi faţă de toţi parlamentarii aflaţi în coaliţia de guvernare, de a nu se mai lăsa manipulaţi, de a-şi exercita liber dreptul de a vota în Parlament, fiindcă de asta au fost trimişi acolo de către români, pentru a merge la vot, de a vota legi şi a vota ori de câte ori interesul ţării noastre o cere, pentru a putea alege în mod conştient între România şi Victor Ponta", a afirmat parlamentarul PNL.
În opinia deputatului liberal, dacă PSD nu s-ar teme de faptul că această moţiune de cenzură ar putea să treacă, "şi-ar lăsa oamenii să voteze şi ar lăsa parlamentarii să-şi exprime dreptul la vot".
Sechelean este convinsă că, pe tema divergenţelor şi problemelor interne ale PSD, mulţi dintre parlamentari ar alege împotriva lui Victor Ponta şi a intereselor lui personale, în favoarea interesului naţional, pentru România.
"Tema moţiunii a venit ca urmare a evenimentelor de pe scena politică şi ca urmare a trimiterii în judecată a premierului nostru, domnul Victor Ponta. Textul a fost redactat nu neapărat foarte lung şi foarte pompos, dar ideea a fost de a atrage atenţia parlamentarilor asupra faptului că, în momentul de faţă, au de ales între a-l menţine pe Ponta la Palatul Victoria, un premier care ne face de râs în afara graniţelor ţării, fiind trimis în judecată pentru fapte de corupţie, şi interesul naţional, acela de a da românilor posibilitatea de a sta cu fruntea sus în faţa tuturor partenerilor externi", a precizat Valeria Schelean.
Aceasta a subliniat că PNL nu a avut niciun fel de discuţii sau negocieri în sensul de a promite formaţiunilor politice aflate la guvernare ministere ori posturi într-un viitor guvern în schimbul votului pe care l-ar da pentru moţiune.
"Nu s-a discutat şi nu au fost niciun fel de înţelegeri de genul promisiunilor în vederea susţinerii acestei moţiuni de cenzură. Ne bazăm, însă, pe faptul că domnul Oprea (liderul UNPR-n.r.) şi alţi lideri politici vor şti şi vor înţelege ce înseamnă interesul naţional, care nu înseamnă menţinerea lui Victor Ponta la Palatul Victoria. Am văzut că domnul Oprea a declarat public faptul că nu va susţine moţiunea, dar rugămintea noastră a fost aceea de a lăsa parlamentarii să îşi exprime liber opţiunile, dincolo de o directivă de partid", a precizat parlamentarul liberal. AGERPRES
Valeria Schelean (PNL): Parlamentarii ar trebui să fie lăsaţi să aleagă în mod democratic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

669
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
669

2.672
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
2.672

1.932
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
1.932

1.530
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.530

53
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
53

26
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
26

27
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
27

1.616
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.616

1.636
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.636

1.815
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.815

732
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
732

71
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
71

191
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
191
















Comentează