Pilotul italian Valentino Rossi a spus adio curselor de MotoGP după Marele Premiu al Valenciei de duminică, care a încheiat sezonul în Campionatul Mondial de motociclism viteză, dar era bucuros că a obţinut locul zece după cea mai bună cursă a sa din acest an, transmite AFP, citat de agerpres.
"Il Dottore" a decis să se retragă la 42 de ani, după ce a cucerit nouă titluri mondiale, dintre care şapte la clasa regină MotoGP, şi a disputat 372 de curse la MotoGP şi 432 în toată cariera lui.
''A fost un weekend cu adevărat special. Nu mă aşteptam să fie aşa. Am fost puţin neliniştit înaintea ultimului weekend din cariera mea. M-am gândit mult timp la acest moment, dar nu ştii niciodată ce vei simţi, dacă vei putea rămâne concentrat pe cursă, dacă vei fi trist. Dar a fost un super weekend încă de joi. Au existat multe surprize, motocicletele cu care am câştigat titlurile, piloţi care au utilizat fostele mele căşti (ca şi învingătorul de la Valencia, Francesco Bagnaia). A fost foarte emoţionant. Am primit şi am simţit un mare respect din partea tuturor de la paddock şi din partea piloţilor'', a declarat Valentino Rossi după cursă.
Pilotul italian s-a bucurat că a făcut o cursă bună şi s-a clasat pe locul zece: ''Am fost foarte motivat şi concentrat ca şi cum m-aş fi bătut pentru titlu, pentru că ultima cursă este ultima şi este foarte importantă. Nu a fost uşor pentru că a fost multă presiune. Dar am putut încheia în Top 10. Asta înseamnă că am terminat lunga mea carieră între cei mai buni zece piloţi ai lumii! Este important pentru mine, asta înseamnă mult şi voi putea spune mult timp de acum încolo că în ultima mea cursă am fost în Top 10. Era un lucru foarte important, de a încerca să fiu competitiv, pentru că am fost mereu un pilot. Am rulat bine, nu am făcut erori şi am dat maximum de la început la sfârşit. Este cea mai bună cursă a mea din acest sezon''.
După 26 ani petrecuţi în competiţiile de motociclism viteză, Rossi anticipează că îi va fi dificil în perioada următoare: ''Regret deja că am renunţat. Cred că va fi dificil pentru mine în următoarele săptămâni şi luni, mai ales în luna martie când va începe noul sezon şi eu nu voi fi acolo. Aş fi vrut să cuceresc un al zecelea titlu mondial. Poate dacă aş fi muncit în primii ani ai carierei ca în ultimii zece ani, poate că aş fi câştigat mai multe curse. Dar e normal să fii puţin mai prost când eşti tânăr. Înveţi cu experienţa''.
Valentino Rossi după ce a spus adio curselor de MotoGP: A fost un weekend cu adevărat special. Nu mă aşteptam să fie aşa
Explorează subiectul
Articole Similare

4
Sepsi OSK a câștigat în fața Concordiei Chiajna cu 3-1, în etapa a 17-a
4

12
Florin Andrei şi Cristian Moldoveanu arbitrează meciurile din Superligă de sâmbătă
12

19
Federica Brignone, purtător de drapel al Italiei la JO de iarnă 2026
19

26
David Popovici participă la prima ediție internațională Sprint With The Stars în România
26

36
Meciul Universitatea Craiova – Sparta Praga, al doilea ca asistență în etapa a 5-a din Conference League
36

22
Atleta Salome Kora mizează pe viteza sa în competițiile de bob
22

127
Naţionala masculină de hochei pe gheaţă a României a fost învinsă de Ucraina, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor
127

1.491
FCSB - Feyenoord: toate calculele, scenariile și punctele necesare pentru primăvara europeană
1.491

577
FCSB - Feyenoord: 'O victorie imensă pentru club, pentru România. Doar un astfel de club mare poate obţine o astfel de victorie' - Elias Charalambous
577

1.282
FCSB - Feyenoord: 'Un meci senzaţional. Numai o echipă ca Steaua poate oferi seri ca acestea în Europa' - Florin Tănase
1.282

156
Rezultate înregistrate joi în Conference League
156

65
Liga Europa: înfrângere pentru Ionuţ Radu şi Celta Vigo în faţa echipei Bologna, meci arbitrat de Radu Petrescu
65

114
Universitatea Craiova pierde acasă cu Sparta Praga în Conference League
114





















Comentează