Un val de căldură ''fără precedent'' a afectat în mod grav culturilor agricole din Coreea de Nord, a anunţat joi presa nord-coreeană, care face apel la locuitori ''să se alăture luptei'' pentru limitarea efectelor temperaturilor ridicate, informează AFP, prluată de Agerpres
Întreaga peninsulă se confruntă, de mai multe săptămâni, cu temperaturi extrem de ridicate, care au făcut deja zeci de morţi în Sud.
La Phenian, miercuri a fost înregistrat un record de temperatură, termometrele urcând până la 37,8 grade Celsius. ''Economia suportă consecinţele'', a avertizat postul de televiziune publică fără a oferi mai multe detalii.
Creşterea temperaturilor a avut deja efecte dramatice supra creşterii animalelor şi agriculturii din Sud, unde peste trei milioane de capete de bovine au murit, iar preţurile legumelor s-au dublat din cauza penuriei.
Publicaţia nord-coreeană Rodong a estimat joi, într-un editorial, că lupta împotriva pagubelor provocate de valul de căldură în agricultură este ''o sarcină urgentă extrem de importantă''.
''Regiuni rurale din întreaga ţară au suferit pagube ale recoltelor, fie că este vorba despre orez sau despre porumb, din cauza temperaturilor ridicate şi a secetei'', se mai spune în editorial.
''Acest fapt înseamnă că fiecare, oriunde s-ar afla, trebuie să se alăture luptei pentru controlul pagubelor provocate de temperaturile înalte şi de secetă'', se mai spune în articolul care face apel la fiecare cetăţean să-şi ''arate zelul patriotic'' şi să ''economisească fiecare picătură de apă''.
''Temperaturile ridicate din acest an sunt o catastrofă naturală fără precedent, dar nu reprezintă o dificultate insurmontabilă''.
Principalele resurse miniere ale peninsulei se găsesc în Nord, odinioară mai bogat decât Sudul. Coreea de Nord a fost criticată timp de decenii de către comunitatea internaţională pentru că a pus pe primul plan programele militare în locul dezvoltării economice şi a bunăstării populaţiei.
În martie 2017, un raport coordonat de Naţiunile Unite a stabilit că 10,5 milioane de nord-coreeni (41% din populaţia ţării) sunt subnutriţi, iar 18 milioane (70% din populaţie) depind de distribuirea publică a raţiilor de cereale şi cartofi.
Val de caniculă fară precedent în Coreea de Nord
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

329
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
329

622
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
622

386
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
386

566
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
566

737
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
737

65
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
65

1.220
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.220

796
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
796

2.471
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.471

47
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
47

72
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
72

5.923
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.923

1.940
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.940
















Comentează