USR se reuneşte, sâmbătă, în Congres, preşedintele nou ales, Dominic Fritz, urmând să prezinte strategia politică pentru perioada următoare, în contextul formării Guvernului. Sâmbătă, 21 iunie, începând cu ora 10:00, Uniunea Salvaţi România (USR) organizează Congresul Naţional al partidului.
”Cu această ocazie, preşedintele USR, Dominic Fritz, va prezenta strategia politică pentru perioada următoare, iar delegaţii partidului vor alege Comisia Naţională de Arbitraj şi Comisia Naţionalǎ de Cenzori, care fac parte din structura de conducere de la nivel naţional”, anunţă USR.
Evenimentul va aduce în faţa participanţilor şi invitaţi speciali, printre care se numără Salome Zurabişvili, prima femeie preşedinte al Georgiei şi o susţinătoare activă a parcursului european al ţării sale. Aceasta va susţine un discurs special în cadrul Congresului USR.
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz a fost ales preşedinte al USR cu 67,24% din voturi, din primul tur de scrutin, rezultatele fiind anunţate miercuri.
Pe locul doi s-a clasat Violeta Alexandru, cu 22,03% din voturi.
Fritz a anunţat că va rămâne primar al Timişoarei şi a precizat că USR este pregătit să-şi asume responsabilitatea guvernării şi să lucreze alături de preşedinte Nicuşor Dan.
Între PSD și USR e scandal
Comportamentul USR – agresiv, populist, lipsit de orice sens instituțional – e o amenințare reală la adresa construcției unei majorități funcționale, afirmă social-democratul Mihai Fifor, după ce Cristian Ghinea a spus că negocierile i-au arătat că „PSD e dornic să bage mâna în buzunarul tuturor”.
„PSD este un partid responsabil. Noi nu facem zgomot. Noi livrăm. Negocierile nu s-au încheiat, iar tot ce s-a vehiculat până acum în spațiul public nu are nicio valoare oficială. Cu toate acestea, unii au găsit deja timp să critice PSD, pentru că – spun ei – ar fi luat prea mult sau ministere prea importante. Ironia este că aceiași oameni, până mai ieri, ne cereau insistent să fim responsabili, să intrăm la guvernare și să asigurăm stabilitatea unui executiv pro-european. De aceea, PSD nu răspunde la ipocrizie și nu face politică pentru rețelele sociale. PSD face ce trebuie pentru România și pentru români”, scrie pe Facebook Mihai Fifor,
Social-democratul afirmă că a participat la discuțiile tehnice „cu seriozitate și responsabilitate”.
„Nu ca să bifăm prezența, ci pentru a evita derapaje grave. Am blocat propuneri aberante din punct de vedere social și economic, și am impus soluții echilibrate, corecte, funcționale. Am fost acolo când era nevoie. Am negociat dur, dar rațional. Nu pentru noi, ci pentru oameni. Ce nu înțeleg unii, născuți politic din zgomot, este că România are nevoie de guvernare, nu de spectacol. Comportamentul USR – agresiv, populist, lipsit de orice sens instituțional – este o amenințare reală la adresa construcției unei majorități funcționale. Dacă nu renunță la harță și la logica confruntării permanente, riscă să compromită stabilitatea guvernamentală pe care tot ei pretind că o doresc. A fi responsabil nu înseamnă doar să ceri funcții. Înseamnă să contribui concret la buna funcționare a guvernului. Să fii capabil să construiești, nu doar să strigi de pe margine. Bullying-ul trebuie lăsat la partid. La Guvern mergem să muncim”, încheie Fifor.
Reacția lui vine după ce Cristian Ghinea a afirmat că USR a intrat la masa negocierilor de la Cotroceni ca să se bată pentru reforme, nu ca să gireze creșteri de taxe „pe bandă rulantă”
„Dacă statul rămâne la fel de putred și doar ne mai jupoaie niște procente din TVA sau salarii, tot exercițiul ăsta e o farsă. Trei săptămâni de <negocieri> mi-au arătat altceva: PSD e dornic să bage mâna în buzunarul tuturor fără să clipească.
Pentru PSD, <reformă fiscală> = taxare mai mare. Căci e mai simplu să stoarcă bani de la voi decât să reformeze administrația, să oprească risipa, să pună ordine în companiile de stat. (...) Dar PSD n-are chef să le atingă – au fetișuri cu ADS, RAAPPS, pământ și sedii de lux pentru sinecuri. Și-apoi vin să ne spună că trebuie să punem impozit progresiv pe salarii sau și TVA mai mare pentru că <așa cere Comisia>. Când Comisia le-a cerut să taie pensii speciale, au dat legi de formă. Când le-a cerut să listeze companii, au zis pas. Doar ipocrizie. Adevărul e simplu: ori tăiem din risipa statului, ori plătiți voi din buzunar. Eu am pus pe masă soluții reale. Ei continuă cu minciuni ambalate în <reforme>”, a scris pe Facebook, miercuri dimineață, Ghinea.


































Comentează